Vremurile au trecut iar Dorin a început să urce în ierahia militară, între patru ochi ne permiteam să vorbim deschis deși era mai mare în vârstă, grad și funcție. După un eveniment fericit în viața mea a fost numit locțiitor pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Ofițer de artilerie bine pregătit, repectuos, elegant și patriot. A lăsat o imagine bună celor care l-au cunoscut. A fost și un bun șef al Direcției Instruire și Doctrină din Statul Major al Apărării. Generalul Ioniță a avut o carieră militară de excepție și îi rog pe cei care știu să-și amintească mereu de acest ofițer foarte bine pregătit și patriot.

          După plecarea generalului Foca din fruntea Comandamentului Forțelor Întrunite a fost numit comandant, funcție pe care a deținut-o până la pensionare. Militarii care au trecut prin această instituție pot confirma că au fost ascultați, sfătuiți și ajutați de generalul Ioniță. Un ajutor oferit necondiționat. Ținea foarte mult la subordonați și îi ajuta pe toți în toate împrejurările.

             Nu am lucrat în subordine directă dar am colaborat la exerciții și la alte activități de instruire, însă relația noastră a fost personală și extrem de apropiată.

       Militarul și camaradul Dorin Ioniță  avea un suflet mare și punea pasiune în tot ce întreprindea. Ființa sa ardea ca o flacără, era o ca o lumânare mereu aprinsă.

          După pensionare am ținut legătura și ne-am ajutat reciproc, lucruri care vor rămân pe veci știute doar de noi doi.  Îmi aduc aminte că l-am rugat să scrie ceva în cartea mea despre istoria infanteriei române, însă mi-a spus  „Alex eu sunt artilerist știi că nu dă bine”. M-a rugat insistent să nu-l pomenesc deloc în carte, i-am respectat dorința.

          I-am spus direct că la 200 de ani în 2030 va fi trecut fără știrea lui, amintind activitatea sa în fruntea Comandamentului Forțelor Întrunite. Mi-a spus atât    „Să trăim să vedem Alex” și i-am replicat „Știi bine că imediat trec anii și o să fii prezent”. A tăcut iar aceea tăcere m-a făcut să cred că era o formă de precauție specifică vârstei.

       Am povestit despre viitor și vremuri era plin de viață și de speranță. A fost un om foarte credincios și implicat în viața bisericească. A fost ctitor la mai multe monumente bisericești, unele pe care nu le-a făcut niciodată publice.

       Știam de pasiunile sale, mașini, călărit și viața frumoasă. Un om foarte credincios și devotat familiei, îmi povestea mereu de copii săi cu mândrie. Subliniez că avea un suflet nobil, sensibil și deschis.

        Gestul din ultimele clipe ale vieții poate fi greu de explicat pentru mintea omenească, pentru că omul pe care îl știu nu era capabil de astfel de gesturi.

          Oameni din întreaga armată au fost ajutați și de aceea gestul pe care l-a făcut este uluitor pentru toți. Mă refer la gestul reprobabil urmat de moartea sa tragică. Moartea sa este în fapt o tragedie pe care numai Dumnezeu o poate înțelege.

          Moartea lui Dorin Ioniță rămâne pentru mine un moment extrem de trist și plin de amărăciune, modul în care a sfârșit este nedrept. Dar cum scrie Sfântul Sofronie de Essex el nu și-a pierdut sufletul doar trupul.

          Îl rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de acest suflet sensibil, care a crezut sincer în Dumnzeu și care a iubit viața dăruită nouă de Dumnezeu.

           Însă nici un om nu este fără de greșeală…

 

Am onoarea să vă salut domnule general-locotenent, prieten și camarad

Dorin Ioniță!

Articolul Tragismul vieții – la moartea generalului Dorin Ioniță apare prima dată în Alexandru Cristian.

               Iisus te rog iartă-mă

               pentru că în fiecare minut şi secundă

               te reneg şi nu te iubesc, pentru că

               te biciuiesc, scuip şi crucific.

               Sunt romanul de pe Golgota ce Ţi-a pus

               coroana de spini, te rog urcă-mă

               pe cruce lângă Tine şi du-mă în Rai.

               Sunt cel ce te-a trădat pentru 30 de

               arginţi blestemaţi, sunt cel ce L-ai sărutat

                şi apoi Te-a scuipat.

                Sunt cel ce te reneagă în fiecare clipă, cel

                ce se îndoieşte că Tu ai înviat.

                Sunt Toma care nu crede în inima Ta.

                sunt ce ce Te-a ispitit în Ghetsmani.

               Iartă-mă vreau să fiu pământul

               pe care Tu calci, să fiu crucea pe care

               ai fost ţintuit, să fiu pânza în care ai

               fost înfăşurat la moarte.

               Vreau să-ţi cânt Psalmi şi

               nu pot abjura viaţa deşi minut cu minut

               o fac, iartă-mă sunt om şi sunt înconjurat

               de şerpi.

               Ce o să-mi ofere viaţa te rog

               să fie voia Ta, eu nu voi spune

               nimic, voi asculta pentru că veşnicia

               este grea iar uitarea chinuitoare.

Articolul   Iisus iartă-mă apare prima dată în Alexandru Cristian.

      La data de 11 iulie 2026 se împlinesc 29 de ani de la apariția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Președintele Emil Constantinescu și Președintele William Jefferson Clinton au făcut posibil acest moment unic în istoria celor două țări.

În istoria lumii popoarele au colaborat, cooperat  și s-au înfruntat. Cărțile de istorie ne arată mecanismele intime prin care aceste lucruri s-au întâmplat. De ce două state au ajuns din etapa de colaborare în cea de conflict a fost o întrebare centrală a multor filosofi politici și geopoliticieni. Răspunsurile sunt multiple și variază de la resurse la dorința de putere și de influență.

Poporul român și cel american au fost întemeiate pe valori primordiale și inatacabile printre care enumerăm dorința de libertate și a de a-ți îndeplini destinul națiunii tale. Bineînțeles că istoria, geografia, factorii sociali și culturali au stat la baza unor evoluții diferite dar și în mare măsură asemănătoare. În fapt orice grup de oameni dorește să aibă o identitate care evoluează și se transformă în popor și apoi în stadiul ultim în națiune cu o conștiință istorică și meta-istorică.

Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii  a fost un moment geopolitic care a marcat profund evoluția ambelor popoare dar și a Europei în ansamblu. Europa a fost legată mereu de Statele Unite ale Americii, Istoria ne stă mărturie. Schimbarea care s-a produs în acel moment a însemnat pentru poporul nostru mult și are un  impact greu de cuantificat în prezent. Pentru poporul  american a dorința de a fi prezenți într-o lume cunoscută doar din scrieri a dus la îmbrățișarea acestei idei în esență geopolitică.

Relațiile bilaterale vechi de 117 ani la acel moment ( 11 iulie 1997), în prezent vechi de 146 de ani au evoluat și au culminat în anul 1997. Prin apariția acestui Parteneriat  țara noastră a fost așezată pe harta lumii democratice. România este o țară extrem de bine poziționată geografic și cu resurse importante dar și cu un  dinamism social extrem de interesant.

Pentru ca acest Parteneriat să reziste și să evolueze spre instituționalizarea sa, prin semnarea unui tratat de alianță, pe care Istoria îl cere acesta  trebuie să se bazeze pe câțiva piloni fundamentali. Am identificat trei piloni greu de măsurat și de evaluat dar care stau la baza oricărei relații interumane în general și a unor bune relații între state la nivel particular.

• Încrederea
• Loialitatea
• Cooperarea

 Încrederea ca o primă definiție se referă la a-ți pune temei pe cinstea cuiva, a te bizui pe cineva, așa ne învață Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Trust în limba engleză înseamnă să crezi că cineva este bun și cinstit cu tine și nu îți face rău, cum ne arată Dicționarul Cambridge al limbii engleze. Ambele state trebuie să se bizuie pe ele și să aibă relații care să le aducă beneficii de ambele părți, ca scopul să se îndeplinească în mod unitar și să fie deplin realizabil. Noi trebuie să avem încredere în Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în noi. Fără încredere orice fel de relație  între popoare și state se năruie. Încrederea  este primul pas pentru a construi și consolida o legătură.

  Loialitatea este definită ca existența  sincerității  într-o relație. A fi sincer și a spune ce crezi, simți și cunoști cu toată încrederea. Loyalty   în limba engleză înseamnă a fi ferm în prietenia ta și a nu-ți schimba acest atribut în funcție de alte evenimente neprevăzute sau alte ingerințe în relația directă. Relația bilaterală trebuie să fie caracterizată și de loialitate care este un nivel înalt de prietenie și de încredere. Noi trebuie să fim loiali Statelor Unite și Statele Unite trebuie să ne fie loiale. Astfel putem depăși toate momentele împreună care variază în funcție de timpul istoric. Pandemia ne-a arătat o dovadă importantă  de loialitate când ne-am sprijinit și ajutat reciproc.

Cooperarea înseamnă muncă în comun, lucrul în echipă ambele fundamentate  pe aceleași valori și norme, conform  Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Cooperation  în limba engleză înseamnă a acționa sau a  lucra împreună pentru un scop comun sau să poți ajuta pe un cineva care  îți cere acest lucru. Cooperarea trebuie să fie sinceră, onestă și să aibă la bază încrederea și loialitatea numai așa scopul va fi putea fi atins. În Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cooperarea în domeniul securității naționale a fost excelentă, chiar la superlativ. Cooperarea trebuie continuată și în domeniul economic, cultural și științific.

Acești trei piloni trebuie să fie punctul de pornire al consolidării Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii pentru ca acesta să se aprofundeze, instituționalizeze și să se transforme într-un tratat de alianță între ambele state. De ce avem nevoie de acest Parteneriat și de ce avem nevoie de o alianță ? Istoria ne-a răspuns deja la aceste interogări nu poți supraviețui singur în această lume. Trebuie să te apropii de state care îți împărtășesc aceleași valori. Țara noastră este sub cea mai mare umbrelă de securitate din istoria sa, trebuie să aibă încredere, să fie loială și să coopereze ca această călătorie geopolitică, geostrategică și istorică să continue.

    De asemenea Statele Unite ale Americii trebuie să fie alături de țara noastră în această călătorie.

Articolul 29 de ani de Parteneriat Strategic România- Statele Unite ale Americii – 1997-2026 apare prima dată în Alexandru Cristian.

Unde sunt, unde eşti?

Împietrit sunt… nu mai vin la tine

Unde sunt, unde eşti?

Ai dispărut în drumul către mine.

Unde sunt, unde eşti?

Tu ai plecat în  nori.

Unde sunt, unde eşti?

Iarăşi sunt singur în zori.

Unde sunt, unde eşti?

Te-ai stins ca un amurg.

Unde sunt, unde eşti?

Sunt un jalnic demiurg.

Eu la tine nu mai urc…

Unde sunt, unde eşti?

Singurătatea este camera mea.

Unde sunt, unde eşti?

În vis te văd a mea.

Articolul                                                  Unde sunt… apare prima dată în Alexandru Cristian.

Situația internațională este plină de tensiune, de incertitudine dar și de ambiguitate. Nimeni nu poate anticipa următoarele evenimente pe scena internațională. Desigur se pot face prognoze, predicții pe baza unor analize și diagnoze. Dar nu trebuie să uităm lebedele negre sau rinocerii gri. Mai concret spus, nu trebuie să uităm necunoscutul.

Chiar dacă nu există un document scris odată cu lansarea Parteneriatul Strategic, 11 iulie 1997, această relație s-a dezvoltat în timpul a aproape trei decenii. Un alt punct important în relațiile bilaterale a fost reprezentat  de  „Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI  între România şi Statele Unite ale Americii, semnată la 13 septembrie în anul 2011, la Washington D.C.

     În aceste vremuri este momentul ca Parteneriatul nostru să evolueze într-o relație specială. O relație bazată pe cooperare, colaborare, certitudine și încredere. Această relație bilaterală poate fi instrumentalizată într-un document, convenție sau tratat. Este fundamental pentru viitorul țării noastre dar și pentru prezența puterii americane în Regiunea Extinsă a Mării Negre.

Necunoscutul provoacă temeri, frici, spaime dar poate altera și imaginea despre state. Statele Unite ale Americii sunt într-o deplină transformare și consolidare a noii lor hegemonii, o hegemonie cosmo-telurocratică. Transformare văzută de unii ca un relativ declin. Este un declin al vechii hegemonii dar și nașterea unui nou tip de hegemonie. În drumul spre acest deziderat Statele Unite ale Americii au parte de mari provocări dar și de o acerbă competiție. Contestatarii noii hegemonii sunt Federația Rusă și Republica Populară Chineză, două mari puteri cu anumite capacități redutabile dar cu aceeași slăbiciune, sistemul de organizare politică. Două state cu reflexe autocratice ce nu pot fi acceptate de Europa Occidentală dar și restul lumii. Două state care ignoră ideile democratice sacrificându-le pe altarul puterii. O  țară puternică și cu un popor nefericit este în esență o țară vulnerabilizată și vulnerabilizantă.

România este o putere medie care privește spre granițele ei, unde nu este liniște și nici nu se preconizează prea curând. România are un singur țel de urmat consolidarea profilului în Alianța Nord-Atlantică, prin creșterea rezilienței la nivel intern. A fi rezilienți înseamnă a ne adapta și a depăși într-un timp, relativ, scurt o multitudine de provocări și de crize neanticipate.

           Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii este singura certitudine a supraviețuirii statale și a păstrării integrității teritoriale a țării noastre.

Datorată creșterii competiției pentru hegemonia cosmo-telurocratică, competitorii Statelor Unite ale Americii doresc să pună în dificultate și aliații acestora. România și Polonia sunt doi piloni stabili ai puterii americane în Europa, piloni care trebuie fragilizați în viziunea Federației Ruse. De asemenea Japonia și Coreea de Sud sunt doi piloni extrem de importanți în zona Pacificului, unde balanța de putere se menține printr-o creștere accentuată a competiției, paradoxul geopolitcii. Unde tensiunea crește se menține și echilibrul,  un exemplu clasic ne poate fi oferit Criza Rachetelor din Cuba din anul 1962. Echilibrul terorii nu a permis apariția unor conflicte sau escaladarea lor între cele două superputeri din acele vremuri, Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice.

Singura certitudine pentru țara noastră este menținerea, consolidarea și instrumentalizarea Parteneriatului Strategic. Nu doresc să minimalizez rolul NATO dar Alianța fără Statele Unite ale Americii nu are forța de a se opune multiplelor provocări din mediul internațional. Relația specială cu Statele Unite ale Americii consolidează profilul țării noastre și este certitudinea menținerii unei integrității teritoriale dar și a unei suveranității depline pentru țara noastră.

Nu există profeți ci există profeții. Mai bine să ascultăm de ele și să ne creștem capacitarea de a diminua efectelor crizelor din jurul nostru dar și să solidificăm Parteneriatul Strategic printr-o formalizare, fundamentizare și instrumentalizare  a sa prin crearea unui Tratat de Alianță bilateral, între România și Statele Unite ale Americii.

     Tratat de Alianță care va dezvolta relația țărilor noastre într-o Relație Specială. O Relație Specială cum este cea avută de Statele Unite ale Americii cu Regatul Unit al Marii Britanii și cu Statul Israel.

Într-un viitor, nu foarte îndelungat, voi creiona principiile unei astfel de Relații Speciale.

Articolul  România – Statele Unite ale Americii de la Parteneriat Strategic la Relația Specială apare prima dată în Alexandru Cristian.

Istoricul militar Remus Macovei a scris o carte esențială pentru istoriografia militară. O carte în care evocă destinele pline de tragism ale elitei armatei române după venirea comuniștilor la putere, în anul 1945. Pentru mulți din acel an va începe calvarul. Din nefericire o parte din elita noastră militară  a participat la două crime care ne vor urmări întreaga istorie, Holocaustul (Shoah)  împotriva evreilor dar și cel împotriva romilor (Poraimos). Autoritățile comuniste însă îi vor acuza pe cei mai mulți că au participat la aceste crime pentru a avea o  justificare în exterminarea acestora. Unii au fost acuzați fără dovezi și cu procese de fațadă doar pentru a se disculpa în fața istoriei. Odată cu instaurarea regimului comunist va începe epurarea elitei militare fidele monarhiei, o epurare din care puțini vor supraviețui.

Între anii 1941-1945 un număr de 337 de generali au fost implicați în conceperea, planificarea, organizarea și conducerea acțiunilor militare din perioada 1941-1945, scrie Remus Macovei. Tot în această perioadă și-au pierdut viața pe câmpul de luptă 10 generali activi și un număr de 28 de colonei. Coloneii pentru sacrificiul suprem vor fi avansați post-mortem la gradul de general de brigadă.

Tot în această perioadă un număr de șase generali au fost luați prizonieri pe Frontul de Est. Sacrificiile acestora vor fi răsplătite printr-o perioadă lungă de marginalizare, judecare și ignorare. Cei mai oportuniști însă s-au aliniat noilor cerințe politice și au fost apropiați de sovietici.

În cartea sa istoricul Remus Macovei descrie extrem de minuțios adoptarea legislației represive, cronologia aceștia dar și cei oamenii implicați în acest amplu proces de epurare. Acesta susține că elita militară a fost supusă unui proces de epurare de aproape un sfert de secol, în perioada 1940-1964, o epurare începută cu regimul antonescian.

Apogeul epurării va fi însă perioada regimului popular comunist, 1945-1964, o perioadă în care 155 de generali/amirali au fost condamnați de diferite instanțe, 78 au murit în închisorile comuniste în condiții suspecte. Regimul de exterminare a dus la moartea acestora în chinuri greu de imaginat pentru omul de astăzi.

Cartea mai prezintă o serie de cazuri de militari care nu au deținut gradul de general, ofițeri cu grad superior care au fost supus aceluiași regim de epurare al elitei militare. Un număr de 80 de generali/amirali au supraviețuit închisorilor comuniste, iar un număr și mai mic nu au fost deloc anchetați sau arestați.

O carte zguduitoare care prezintă cu luciditate și obiectivism istoric o perioadă sumbră din istoria țării noastre. O carte esențială pentru istorici dar și pentru cei care vor să afle despre începuturile regimului comunist în țara noastră.

În carte este prezentă o galerie impresionantă de portrete ale unor generali/amirali supuși anchetelor/arestări care au sfârșit în timpul regimului opresiv planificat și condus de comuniști cu scopul de înlocui o elită veche cu una nouă. Un plan criminal la care a fost supusă întreaga elită română, elita culturală, științifică, economică, militară, politică, socială.

Cartea Uciși, dar neînfrânți este un apel la trecut și o invitație să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat pentru a nu repeta crimele și ororile trecutului.

Articolul Uciși, dar neînfrânți – Generali români victime ale închisorilor comuniste apare prima dată în Alexandru Cristian.

România este în prezent un stat independent și suveran, membru al Uniunii Europene și al Alianței Tratatului Atlanticului de Nord.  Integrarea în spațiul euroatlantic a produs o serie de modificări și noi evoluții în toate instrumentele de putere ale statului român, palierele politic, militar, economic și informațional.

România a evoluat ca un stat care a adaptat mecanisme noi unei structuri statale rigide și inflexibile moștenite din perioada comunistă, caracterizate de o economie etatistă și de un egalitarism social. Perioada după anul 1989 a fost deseori descrisă ca o tranziție, eu o denumesc o nouă adaptare la noi realități.

România este supusă unor diverse amenințări, riscuri și vulnerabilități. În acord cu Strategiile naționale de apărare putem enumera  principalele amenințări:

• Terorismul;
• Acţiuni destabilizatoare ( vecinătatea estică );
• Ameninţările cibernetice;
• Acţiunile informative ostile;

Putem evidenția și principalele riscuri:

• Instabilitatea regională;
• Criminalitatea transfrontalieră;
• Riscuri de natură socială ( declin demografic, emigrație, deficiențe sistemul național de sănătate).

Ca și principale vulnerabilități am subliniat:

• Corupţia;
• Precaritatea resurselor ( o gestionare defectuoasă a managementului crizelor dar și cel al situațiilor de urgență);
• Declin demografic accentuat.

Lumea internațională este dominată de incertitudine și impredictibilitate, România are un profil euroatlantic. Politica de apărare și securitate națională se bazează pe 3 piloni, membru al UE și N.A.T.O. și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. De asemenea România mai are dezvoltate parteneriate strategice dar și relații strânse cu alte state, printre care evidențiem parteneriat strategic cu Republica Italiană, parteneriat strategic cu Republica Coreea de Sud, parteneriatul strategic cu Regatul Spaniei, parteneriat strategic cu Republica Turcia, parteneriat strategic cu Republica Polonă, parteneriatul extins cu India,  relație specială cu Japonia, relație specială cu Republica Populară Chineză.

În jurul țării noastre pot exista o serie de stări de conflictualitate, cele mai pregnante sunt cele din Ucraina – Donbas și Republica Moldova – Transnistria. Invazia Rusiei în Ucraina a destabilizat Regiunea Extinsă a Mării Negre. Războiul hibrid și conflictul asimetric este o provocare însemnată. De asemenea propaganda are ca scop erodarea profilului euroatlantic al țării noastre.  Doctrina Gherasimov a influențat regiunea în care ne aflăm și istmul ponto-baltic. Doctrina se referă, la nivel sintetic, în promovarea instrumentelor non-militare pentru atingerea obiectivelor și pentru menținerea caracterului de letalitate al unei forțe.

Lumea în care ne aflăm poate fi atinsă de anumite lebede negre, evenimente greu de crezut că se vor întâmpla, dar și de anumiți rinoceri gri, rinocerul gri este un eveniment cu o mare probabilitate de a se întâmpla și cu un impact foarte mare dar ignorat total.

Nicolas Nassim Taleb a spus că 11 septembrie a fost o lebădă neagră, iar pandemia de SARC-COV2 a fost o lebădă albă.

Doresc să exemplific alte posibile lebede albe, lebede negre, rinoceri gri sau alte evenimente greu de prezis : amânarea sociețății post-petrol, democratizarea Chinei, război robotic și cibernetic, pornirea unui război între state care folosesc arme de distrugere în masă – o posibilă iarnă nucleară sau termonucleară, prăbușirea Uniunii Europene, noi pandemii sau panzootii.

Toate aceste evenimente pot influența direct sau indirect securitatea națională a țării noastre și pot schimba evoluția normală a țării noastre și a regiunii în care ne situăm. Pe lângă  vulnerabilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate lumea mai poate fi caracterizată prin improbabilitate și fragilitate. Improbabil ca anumite evenimente să se întâmple și fragilitate lumii, neputința de a rezista în fața evenimentului. Un astfel de exemplu a fost pandemia  de SARSCOV2  ( noul betacoronavirus ) care a provocat sindromul respirator acut 2019-nCov sau Coronavirus Disease 2019 ( Covid 19 ).

Pandemia a modificat lumea și felul de percepție asupra vieții. Lumea de tip VUCA ( volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate ) va deveni o lume post-pandemică cu alte caracteristici pe care le putem prognoza. Va fi o lume în care putem identifica trei mari caracteristici : o noua relaționare socială, o guvernare orientată spre prevenție și  o economie flexibilă și adaptabilă. De asemenea cred că vom putea vorbi de o lume în care inteligența umană se va împleti cu cea artificială, o lume transumană sau postumană. Lumea după pandemie poate fi stăpânită de reticență și de încetinire a interacțiunilor sociale, globalizarea la nivel real, concret fizic a încetat dar globalizarea digitală s-a impus ca principal pilon al relațiilor interumane la nivel global. Lumea nu mai este un global village, lumea este un global digital village.

România în anul 2030 va fi un stat care își va consolida dezvoltarea și va menține direcția de politică externă spre spațiul euroatlantic. Evenimentele care pot schimba soarta țări sunt lebedele negre sau albe sau rinocerul gri. Cred că în anul 2030 țara noastră își va păstra profilul euroatlantic și își va menține trend-ul de dezvoltare și de evoluție. Domeniul economic va fi cel mai dinamic împletit cu înzestrarea forțelor armate. România se va dezvolta în mai multe domenii de activitate economică, punând pe accent pe energie, infrastructură de transport dar și pe domeniul IT. De asemenea cred că nici sectorul agricol nu va fi neglijat și va fi stimulat prin evoluția tehnologică.

Anul 2030 este o șansă pentru țara noastră pentru că depășim un sfert de secol de la integrarea în N.A.T.O. și aproape un sfert de secol de la integrarea în Uniunea Europeană. Această bornă trebuie marcată printr-o analiză clară și concisă a evoluției statului nostru. Va trebui să reiterăm profilul nostru internațional și va trebuie să ne adaptăm realităților din aceea lume. O lume tehnologizată, înțesată de inteligență artificială mixată cu anumite zone subdezvoltate și o lume post-pandemică în are relaționarea socială va fi diferită de ceea ce știm în prezent.

Pentru a ne imagina viitorul trebuie ca România să-și poată îndeplini câteva obiective generale  în anul 2030. Le putem clasa ca obiective sectoriale la nivel macro. Va trebui să-și îndeplinească obiective din punct de vedere politico – militar ( ex:  să îşi păstreze suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială şi să îşi cultive valorile naţionale şi caracterul naţional român, concomitent cu asimilarea valorilor europene ce decurg din statutul de membru al UE şi NATO ), obiective din punct de vedere economico – social ( ex: să crească nivelul de trai al populaţiei), obiective din punct de vedere ecologic ( ex: să creeze  un  sistem  naţional  de  protecţie  împotriva  dezastrelor), obiective din punct de vedere al profilului în sistemul de relații internaționale ( ex : să promoveze democraţia şi țările în care echilibrul puterilor este bine dezvoltat).

Armata română în anul 2030 va fi modernizată datorită partenerului nostru strategic Statele Unite ale Americii. Va fi integrată la nivel tehnologic dar și la nivel doctrinar în structurile euroatlantice.

În anul 2030 armata română va fi modernizată și adaptată acelor vremuri. Programele de înzestrare vor fi duse la bun sfârșit iar țara noastra va avea capabilități militare importante, vom sublinia câteva: rachetele HIMARS, avioanele multirol F-16 Fighting Falcon, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate MOWAG Piranha V și alte transportoare blindate, rachetele Naval Strike, avertizare în domeniul maritim, sistemul de rachete Patriot dar și altele în curs de achiziționare. România trebuie să-și dezvolte senzori noi, moderni și vectori de proiecție a puterii militare.

Provocarea mare a anului 2030 va fi gestionarea și managementul resurselor umane. Înzestrarea armatei va fi direct proporțională cu dorința de profesionalizare a personalului militar și cu adaptarea la noi cerințe. O armată tehnologizată are nevoie și de un personal bine pregătit.

O altă provocare care poate deveni o mare vulnerabilitate este declinul demografic extrem de prezent în zilele noastre care poate duce în timp la o precaritate a resurselor umane și la o pregătire insuficientă. Declinul demografic împletit cu emigrația populației active poate fi una dintre cele mai mari vulnerabilități ale țării noastre în general, iar în particular poate reduce capabilitatea operațională a forțelor noastre armate. Ceea ce se poate traduce prin ineficiența prezervării securității naționale, slaba gestionare a managementului crizelor și situațiilor de urgență, o forță de muncă slab pregătită și relativ îmbătrânită, dispariția unor sectoare sau a unor ramuri din economie.

              În opinia mea anul 2030 va fi un an de cotitură pentru consolidarea forței militare a României dar și un an plin de alegeri în ceea ce privește resursa umană. Înalta tehnologizare vine cu anumite provocări pe care resursa umană în ansamblul său le va suporta.

Articolul România anului 2030 – o viziune apare prima dată în Alexandru Cristian.

Istoria își are legi  pe care nu le putem înțelege. Viața ne poate surprinde din orice unghi în care o privim. Există oameni care au rămas în istorie, oameni care au fost uitați pe nedrept. Oameni care au slujit această știință, dar aceasta i-a uitat cu desăvârșire. Colonelul Alexandru Gheorghe Savu un mare istoric, din nefericire uitat pe nedrept, un om care și-a slujit țara și s-a dedicat istoriei. Un om cu o scriitură cultă, cu o frază armonios scrisă. Un cercetător pasionat al istoriei poporului român dar și al istoriei militare.

Colonelul Alexandru Gheorghe Savu a avut o viață scurtă, aș putea afirma chiar meteorică. A fost omul care l-a secondat pe generalul-locotenent Ilie Ceaușescu în marea opera Istoria Militară a Poporului Român dar și în derivatele pe care Ilie Ceaușescu le-a coordonat, Documente din Istoria Militară a Poporului Român, File din Istoria Poporului Român.

A fost membru fondator al celebrei reviste Magazin Istoric, alături de Cristian Popișteanu. A fost un om cult, elegant și modest. A fost îndepărtat din Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară condus de generalul Ceaușescu pe motive de perfomanță științifică. Generalul Ceaușescu nu a suportat să fie contrazis de un subaltern. A fost izolat ca redactor la redacția ziarului Apărarea Patriei, predecesorul Observatorului Militar de astăzi.

Colonelul Alexandru Gheorghe Savu a scris multe cărți, studii și eseuri. A fost un istoric de talia colonelului Gheorghe Romanescu, un alt mare istoric militar care a fost consultant pentru multe filme istorice.  A scris un studiu esențial despre arta militară a lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare- Campanii, publicat la Editura Militară în anul 1982.

A scris o carte care  a stat ca sursă de inspirație pentru multe generații despre perioada carlistă, Dictatura regală,publicată în anul 1970. Perioada interbelică plină de tulburări a fost o altă preocupare a acestui mare istoric. A publicat în anul 1976 la Editura Științifică și Enciclopedică, Sistemul partidelor politice din România între 1919-1940.

După Revoluția din 1989 a avut parte de o reparație morală, a fost numit director (comandant) al Muzeului Militar Național, funcție din care pleacă în lumea umbrelor în vara anului 1991. A plecat repede, discret, fără zgomot un mare istoric pe care generația tânără l-a uitat din nefericire.

  Aceste rânduri sunt un modest omagiu adus unui mare istoric și unui militar care și-a slujit sincer patria.

Articolul Colonel (infanterie) Alexandru Gheorghe Savu – un istoric uitat apare prima dată în Alexandru Cristian.

Lumea internațională este caracterizată de o foarte mare necunoscută și de o mare violență. Conflictele calde sau reci, latențele neexprimate geopolitic pot provoca adevărate dezastre.

Siria este în opinia mea eșecul unei cooperări la nivel internațional, unii sceptici o numesc rea voință. Ucraina este eșecul construcției unui stat. Clivajul din lumea musulmană are rădăcini multiple și complexe.

Geopolitica este o știință ce prezintă starea de fapt. Dacă închidem ochii și îi deschidem imediat vom observa aparent un haos. Nu este haos, este violență în cel mai pur mod. O violență structurală, directă și indirectă, manifestată sau latentă.

Datorită stingerii avântului globalizării, statele încep  a-și arăta adevăratul comportament și adevăratele interese. Cine a definit statul ca și un individ , teoria naturalistă a statului, s-a gândit la latura psiho-geopolitică.

În fapt un stat este un teritoriu bine determinat stăpânit de un grup de oameni ce împărtășesc o limbă și idei ancestrale. Statul  folosește monopolul legitim al violenței pentru a-și marca posesia acelui spațiu geografic. Suveranitatea statelor este definită pe scurt ca o maximă putere în interior și o largă independență în exterior.

Trăim un fenomen invers, cel al consolidării suveranității statelor. După slăbirea energiilor globalizatoare statele își pot exprima adevăratul rol în lumea internațională. Un fenomen denumit  contra-globalizare. Nu spun anti pentru că nu este împotriva fenomenului, spun contra pentru că mașina globalizării a stagnat datorită unor presiuni externe de voința acesteia.

Toată această “foame de suveranitate” a adus lumea în această tensiune. Este normal să fie așa,  fiecare stat să-și afirme adevărata credință în misiunea statală. Dar unde balanță nu există atunci totul este pus în pericol.

Sunt adept al unei societăți internaționale echilibrate bazate pe un real sprijin al principiilor adevărate și corecte ce au format lumea în care trăim. Fanaticii globalizării sau cei ai suveranității statale provoacă dezechilibre insurmontabile.

Pentru a evita violența geopolitică lumea trebuie să formeze un nou concert de state, exact ca Europa anului 1815, mă refer aici stric la nivel conceptual și ideatic pentru că lumea de atunci este o necunoscută pentru actuala lume internațională. O lume guvernată de principii sănătoase și anume  respectarea dreptului internațional, a dreptului internațional umanitar, aplicarea  justă a dreptului penal internațional și  respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este nu o lume mai bună ci una mai sigură.

În lume nu totul este rău, totul este periculos- Michel Foucault

Articolul Violența geopolitică sau despre fanatici apare prima dată în Alexandru Cristian.

Creaţia are multe izvoare culturale, istorice, lingvistice. Un adevărat creator trebuie să extragă din fiecare izvor piatra preţioasă a unei capodopere. James Joyce este un creator mitic. Legenda sa este atât de mare şi influentă încât confundăm omul cu opera şi invers.

Textele inedite ale lui James Joyce sunt dovada vie că fiecare creator are mai multe stadii. Bogăţia scrierilor lui se observă de la primele sale scrieri. Giacomo Joyce, Epifanii şi Pisica şi Diavolul  sunt fragmente puţin cunoscute din creaţia lui Joyce. Îmbinând stilurile aceste Texte Inedite arată zbuciumul creator prin care a trecut al doilea tată al lui Ulise.

Giacomo Joyce este un poem în proză alegoric despre dragoste şi flirt. Un poem viu, plin de coloratură lingvistică şi de metafore naturale. Joyce a creat o operă greu de încadrat într-un tipar, specific unui mare autor. Dragoste întunecată, dorinţă întunecată este femeia vieţii pentru Joyce. Tumultul relaţiei cu Nora, partenera sa de viaţă, este transpus în această confesiune la persoana a-III-a. Atmosfera citadină este prezentă în poem, Padova, Trieste şi Paris sunt oraşele în care Joyce a iubit, a suferit, a simţit şi a scris.

Vorbele mele în mintea ei: pietre reci lustruite ce se scufundă într-o mocirlă, concluzionează  melancolic Joyce. Un poem în proză, o naraţiune autobiografică, o proză ritmată sau pur şi simplu o scriere greu de încadrat Giacomo Joyce este fără îndoială un document despre omul James Joyce.

             Epifanii este un puzzle literar. Un lego cu 22 de piese ce aşteaptă să fie aşezat pentru  a crea o carte ce va ascunde măreţia. Străbătute de umor negru, sarcasm aceste schiţe literare sunt laboratul în care s-a născut măreţia literaturii lui Joyce. Ciorne literare pline de savoare şi vivacitate, Epifanii ne îndeamnă la o lectură atentă, în aceste rânduri putem găsi perle de luciditate.

Pisica şi Diavolul   este o scurtă povestioară cu iz popular. Oamenii din Beaugency împreună cu primarul lor l-au păcălit pe diavol cumplit. Asemănător cu Ivan Turbincă şi Dănilă Prepeleac,  Alfred Byrne este  un om ce înfruntă singur o forţă supranturală. Este victoria omului împotriva condiţiei sale de veşnic înşelat. Plină de umor şi de lirism Pisica şi Diavolul    este o fabulă contemporană în orice timp şi aplicabilă în orice situaţie.

Textele Inedite ale lui James Joyce sunt dovada că un mare creator se sprijină pe frânturi de idei şi de cuvinte. Meticulos le uneşte cu lipiciul talentului şi crează capodopere. James Joyce este actual în orice scriere a sa,  inedită sau nu.

Articolul Texte inedite- James Joyce apare prima dată în Alexandru Cristian.