Un destin mai puțin cunoscut este al comandantului  primului  batalion de transmisiuni al Trupelor de Uscat/Forțele Terestre. Gheorghe Ferdinand Vișata s-a născut la data de 7 aprilie 1912 în București fiind fiul lui Ferdinand și a Teodorei Vișata.  În perioada 18.09.1931-1.07.1933 a urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, aflată în acele vremuri în București, în Calea Griviței nr.24. După absolvirea școlii a fost numit comandant de pluton de infanterie și ulterior a condus un pluton de transmisiuni. În anul 1936 a absolvit Școala Specială de Infanterie Sibiu unde s-a perfecționat în arma Transmisiuni.

Arma transmisiuni s-a înființat în anul 1873 la data de 14 iulie, când s-a înființat prima secție de telegrafie în compania  de minări din organica Batalionului de geniu al armatei române.  O evoluție crucială în Arma Transmisiuni a fost înființarea Comandamentului  Transmisiunilor la  data de 1 iulie a anului 1942 prin  Ordinul 85959  al Marelui Stat Major. Pentru perfecționarea cadrelor militare Școala de Ofițeri de Transmisiuni se unește cu Școala de Subofițeri de Transmisiuni și se transformă la data de 15 februarie 1945 în Școala de Ofițeri și Subofițeri de Geniu și Transmisiuni. Din toamna anului 1948 Școala de Geniu și Transmisiuni se mută și funcționează în orașul Sibiu, cazarma 562 din Calea Dumbrăvii. La data de 1 ianuarie 1972 Școala se va desființa și se reînființa sub denumirea de Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni Sibiu, aflată în Cazarma 484 din Sibiu.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial tânărul ofițer Gheorghe Vișata devine tată, fiul său  având același nume ca al tatălui se va naște în anul 1945. Divizia „Tudor Vladimirescu”, înființată pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice  va avea în organica sa Batalionul 1 Transmisiuni „Tudor Vladimirescu”, locotenent-colonelul Gheorghe Ferdinand Vișata va fi comandant al Batalionului în perioada 22 octombrie 1948-27 octombrie 1950. După o serie de funcții deținute în Ministerul Forțelor Armate, denumirea veche a Ministerului Apărării Naționale, este trecut în rezervă la data de 28 mai 1958 având gradul de  colonel printr-un ordin al Marelui Stat Major. După trecerea sa în rezervă batalionul se va transforma și va deveni Centrul 13 Comuncații în anul 1959.

Colonelul de infanterie-transmisiuni Gheorghe Ferdinand Vișata va trece la cele veșnice în anul 1975. În memoria sa Centrul de 13 de Comunicații și Informatică a primit denumirea onorifică Centrul 13 de Comunicații „Colonel Gheorghe Vișata”, printr-un ordin al Statului Major General în anul 2011. Unitatea asigură serviciile de comunicații și informatică în sprijinul comenzii și controlului exercitat de Statul Major al Forțelor Terestre dar și de Comandamentul Componentei Terestre „General Alexandru Cernat”.

De-a lungul istoriei personalul acestei unității militare cu o bogată tradiție  a participat la numeroase misiuni și activități în slujba forțelor terestre și a Armatei Române.  La împlinirea a șapte decenii de existență Drapelul de Luptă al unității a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler prin decret prezidențial. La data de 22 octombrie anul 2028 Centrul va împlini opt decenii de existență.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colonel Gheorghe Ferdinand Vișata 1912-1975

 

Această biografie va face parte dintr-un viitor proiect editorial despre personalitățile infanteriei române de-a lungul istoriei.

Articolul Colonel ( Infanterie-Transmisiuni) Gheorghe Ferdinand Vișata apare prima dată în Alexandru Cristian.

Trebuie să reamintim că această Constituție nu este cea mai veche constituție de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. De exemplu Constituția din statul Massachusetts este în vigoare din anul 1780. Considerată, de istoricii constituționalismului american, ca prima constituție a Statelor Unite ale Americii este textul denumit Articolele Confederației în anul 1777.

Ce este o Constituție? Constituția este un text care conține stipulații scrise, formale dar și care descrie mecanismele de politici în interiorul unui stat. O Constituție este actul fundamental al unui stat, este documentul referință pentru politica internă și externă a unui stat.  De la Magna Charta din anul 1215 a regilor Angliei la Constituția Statelor Unite ale Americii aceste texte au reglementat evoluția acelor state și popoare. Una dintre cele mai vechi Constituții din lume este cea a republicii instaurate în Corsica în anul 1755, redactată de Pasquale Paoli. O Constituție cu o scurtă durată de viață până în anul 1769, anul anexării  tinerei republici de către Regatul Franței.

Războiul de Independență al Coloniilor nord-americane a avut loc între 19 aprilie 1775- 3 septembrie 1783. Statele Unite ale Americii și-au proclamat independența în data de 4 iulie 1776. Statul american s-a făurit prin sacrificii și lipsuri. În acele vremuri în  care Imperiul Britanic era la apogeul puterii sale, poporul american aflat în formare a avut curajul să-și urmeze propriul destin și  a luptat pentru independența sa. George Washington ( 1732-1799 ) a rămas în istoria omenirii ca un mare eliberator exact ca Simón Bolívar ( 1783-1830 ) în America Latină. În acele vremuri se năștea ceea ce s-a denumit   Lumea Nouă.

Independența Statelor Unite ale Americii a fost recunoscută în data de 3 septembrie 1783 și ratificată de Congresul Statelor Unite ale Americii la data de  14 ianuarie 1784.  Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii și-au imaginat că un tânăr stat nu poate rezista fără un act solid, o bază juridică, morală și filosofică solidă. Părinții Constituției Americane sunt și Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii.

Thomas Jefferson ( 1743-1826 ) este considerat principalul autor al Declarației de Independență. Thomas Jefferson a fos primul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii între anii 1790-1793 și al treilea Președinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1801-1809.  John Adams ( 1735-1826) este considerat  arhitectul executivului american. John Adams a fost ambasador la Paris între anii 1777-1779, ambasador la Londra între anii 1785-1788, primul vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii  între anii 1789-1797 și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii  între anii  1797-1801.

James Madison este considerat părintele Constituției Americane în forma sa actuală. Madison a propus ca noul stat să fie condus pe principiul separației puterilor, în trei ramuri distincte cu mecanisme de verificare, control și balansare.  James Madison (1751-1836)  a fost secretar de stat al Statelor Unite ale Americii între anii 1801-1809 și al patrulea Președinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1809-1817.

Constituția Statelor Unite ale Maericii a fost elaborată de un colectiv de 55 de oameni. Omul care scris efectiv Constituția este Gouverneur Morris    ( 1752-1816), tot acesta a stabilit forma finală a textului Constituției.

Convenția Constituțională de la Philadelphia a avut loc între 25 mai și 17 septembrie 1787. La această convenție au avut discuții aprinse despre viitorul text al Constituției. Au existat două mari viziuni, planul lui Madison și planul New Jersey. Planul Madison se referea la constituirea unui puternic guvern federal, o conducere executivă centralizată și o ramură judiciară federală. Planul New Jersey aducea în discuție un Congres unicameral, o egalitate a statelor, mai exact o alianță a statelor independente. Ideea lui Madison a avut câștig de cauză și astfel s-a înființat un stat puternic bazat pe concepte solide care s-a dezvoltat în superputerea de astăzi.

Convenția Constituțională a statuat și Compromisul Connecticut și anume ca numărul aleșilor în Camera Reprezentanților să fie direct proporțional cu populația statelor din care provin, iar Senatul Statelor Unite ale Americii să fie egal reprezentat. Amândouă formând Congresul Statelor Unite ale Americii sau Parlamentul.

Președintele Convenției Constituționale a fost generalul George Washington    ( 1732-1799) , primul Președinte ale Statelor Unite ale Americii între anii 1789-1797. Președintele Washington a fost un model pentru toții președinții americani. Un exemplu de curaj, devotament, patriotism și de respect al Constituției. Tot acesta a evitat să candideze pentru un al treilea mandat pentru că noua Republică nu se asemăna cu monarhiile din Lumea Veche. Președintele Statelor Unite ale Americii nu este un monarh este un ales al poporului care trebuie să aibă un mandat limitat. De atunci a rămas tradiția, care după cele trei mandate ale Președintelui Franklin Delano Roosevelt a fost stipulată în Amendamentul 22, că orice persoană, care îndeplinește prevederile constituționale,  poate fi aleasă în funcția supremă de maxim două ori în viață, un mandat de maxim 8 ani.

Constituția Statelor Unite ale Americii ia naștere astfel la finalul Convenției Constituționale, acesta este semnată la data de 17 septembrie 1787, ratificată la data de 21 iunie 1788 și intrată efectiv în vigoare la data de 4 martie 1789 data când a fost inaugurat mandatul lui George Washington.  Constituția trebuia ratificată de 9 state pentru a intra în vigoare. Vom enumera statele și data de ratificare pentru a sublinia că a fost un proces anevoios care a necesitat timp și răbdare pentru ca această Constituție să fie acceptată de toate statele:

• Delaware – 7 decembrie 1787
• Pennsylvania – 12 decembrie 1787
• New Jersey- 18 decembrie 1787
• Georgia – 2 ianuarie 1788
• Connecticut – 9 ianuarie 1788
• Massachusetts – 6 februarie 1788
• Maryland- 28 aprilie 1788
• Carolina de Sud -23 mai 1788
• New Hampshire – 21 iunie 1788 ( cu această ratificare Constituția îndeplinește termenii legalității, Articolele Confederației sunt înlocuite la această dată de această nouă Constituție)
• Virginia – 25 iunie 1788
• New York – 26 iulie 1788
• Carolina de Nord – 21 noiembrie 1789
• Rhode Island – 29 mai 1790

Constituția Statelor Unite ale Americii este o constituție cu un text de numai 7 articole. Doar 4543 de cuvinte conține textul constituțional. De-a lungul vremii textul constituțional a fost amendat de 27 de ori. Primul amendament a intrat în vigoare la data de 15 decembrie 1791 iar ultimul la data de 5 mai 1992. Observăm că în două secole de existență Constituția Statelor Unite ale Americii a fost documentul suprem legislativ cel mai puțin modificat în istoria lumii. De unde această stabilitate constituțională? Trebuie să subliniem că în momentul elaborării sale Părinții Fondatori care au fost  buni cunoscători ai istoriei, filosofiei și politicii europene și-au imaginat un stat care va evolua în timp și va suferi transformări. Tocmai ca acest stat să nu fie unul care să nu se adapteze evoluției istorice s-au gândit la redactarea unui text constituțional solid bazat pe perceptele filosofiei politice europene dar și adaptabil vremurilor ce vor urma.

Istoria Statelor Unite ale Americii a cunoscut o primă perioadă de mari tulburări și de clivaje interne. Toate aceste evenimente au culminat cu Războiul de Secesiune între 12 aprilie 1861- 26 mai 1865. Acest război este cunoscut în istoriografie sub mai multe nume, Războiul Nord contra Sud, Marea Rebeliune. În fapt a fost un război civil datorat clivajelor între nord și sud. Cauzele și consecințele sale au fos intens discutate de istoriografie. După Războiul Civil American în anul 1869 s-a statuat că statele nu au nici un drept constituțional de a separa de Uniune.

Războiul de Independență a fost lupta pentru cucerirea libertății, Războiul Civil American  a fost lupta pentru afirmarea pe scena istoriei lumii.

În Republica Americană la redactarea Constituției principiul lui Marcus Tullius Cicero legile conduc în statul de drept a fost un pilon fundamental.  Drepturile și libertățile cetățenești, libertatea și toleranța religioasă, libertatea cuvântului și a asocierii sunt pilonii fundamentali ai democrației americane.

O instituție extrem de importantă a Statelor Unite ale Americii este Curtea Supremă de Justiție, Supreme Court of the United States- SCOTUS. Rolul Curții Supreme este de a asigura unificarea puterii judecătorești la nivelul federal al statului american. În deciziile sale Curtea Supremă de Justiție interpretează prevederile constituționale. Observăm altfel că Supreme Court of the United States are un rol și de instanță constituțională.

      Părinții Constituției Americane au avut sclipirea de geniu legiutor și au anticipat că un text bazat pe supremația legii, oferirea de drepturi cetățenești și pe o clară delimitare a puterilor într-un stat va rezista în timp indiferent de vicisitudinile istoriei. Constituția Statelor Unite ale Americii rămâne un exemplu pentru toate constituțiile lumii după aparitia acesteia iar democrația americană rîmâne un exemplu pentru democrațiile tinere din lume.

Articolul Constituția Americană – scurt comentariu apare prima dată în Alexandru Cristian.

Multe voci și-au exprimat opiniile referitor la noul coridor Nord – Sud construit de Statele Unite ale Americii în  țările  istmului ponto-baltic. Această zonă este caracterizată printr-o imensă presiune geopolitică și geostrategică între zona euroatlantică și euroasiatică. Analizele negative la acest proiect nu au surprins faptul că acest coridor este o etapă în bătălia pentru viitorul lumii.

România are un caracter de pivot în istmul pont-baltic cu o  poziție geografică extrem de sensibilă pentru coridor. Țara noastră aflată la confluența între imperii s-a dezvoltat în spațiul carpato-danubiano-pontic plin de evenimente majore la scara Istoriei. După teoria lui Saul Bernard Cohen  România se află într-o zonă de compresie între blocul euroatlantic, condus de Statele Unite ale Americii, și blocul eurasiatic, condus de Federația Rusă în zona heartland-ului ( Rusia și Asia Centrală) și de China în zona de sud-est a Rimland-ului ( China și Indochina ), cu un pivot interesant reprezentat de India și Oceanul Indian.

Bătălia pentru viitorul lumii și al istoriei s-a mutat din Atlantic în Pacific cu accent pe bătălia dintre Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză. Europa este un punct de bătălie pivotal pentru controlul Heartland-ul , inima lumii. Cine stăpânește această zonă își proiectează puterea și pe zona de Rimnland-ul. Statele Unite ale Americii trebuie să mențină   Europa drept  “portavionul”  său geopolitic pentru a pune presiune pe Heartland alături de Japonia, Coreea de Sud și Taiwan celelalte trei „portavioane ” pentru a presa  zona de proiecție a puterii chineze și centura de insule din Marea Chinei de Sud. Statele Unite ale Americii trebuie să împiedice controlul Chinei asupra Rimland-ul pentru că atunci Heartland-ul ar fi în mare pericol în fața ofensivei geopolitice și geostrategice a Chinei.

Așadar de ce se va face Cortina  de Oțel și  de ce nu sunt de acord cu analizele  care profețesc că  acest proiect va fi abandonat de Statele Unite.

Primul motiv este că istmul ponto-baltic decide cine controlează Europa și cine își proiectează puterea în Inima Lumii. Istmul ponto-baltic sparge blocul continental germano-rus care în viziunea euroasianistă a lui Aleksandr Dughin va arunca Statele Unite ale Americii din Europa într-un viitor greu de precizat.   Germania de astăzi este sub influența geopolitică a Statelor Unite ale Americii și astfel această contrucție este sortită eșecului.

Al doilea motiv este că istmul ponto-baltic controlat de Statele Unite ale Americii va opri expansiunea Rusiei spre apele calde ale oceanului planetar, va îndigui puterea rusă în zonă, va forma o zonă de pivot extrem de incisiv reprezentat de Ucraina și Finlanda, va lega  Marea Baltică, Marea Neagră cu Marea Mediterană. Astfel puterea rusă este oprită la frontiera de est a zonei euroatlantice.

Al treilea motiv este că alături de istmul ponto-baltic regiunea de sud-est a Rimland-ului prin pivoții sub influența americană reprezintă doi vectori de presiune asupra celor două mari competitoare Federația Rusă și Republica Populară Chineză. Care sub presiuni de diferite grade vor deveni mai agresive geopolitic și se vor ciocni între ele pentru a ieși din capcana geopolitică construită de Statele Unite ale Americii.

Al patrulea motiv este că alături de investiția din coridor Statele Unite ale Americii investesc în atomocentrala Cernavodă pentru că dorescă să-și mărească profilul strategic în zonă. Creșterea presiunii geostrategice a puterii americane va epuiza complexul militaro-industrial rus și îl va duce la greșeli strategice și tactice.

      Cortina de Oțel este îndiguirea Europei de visul euroasianist și de comunismul de tip nou al Chinei. Această cortină alături de Bariera de Oțel, formată din Coreea de Sud, Japonia și Taiwan, sprijnite din spate de Australia, reprezintă  importante presiuni geostrategice asupra celor două puteri competitoare.

România are o șansă istorică să facă parte din această construcție de căi ferate și autostrăzi care va lega țările din istmul ponto-baltic – Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia. Se va dezvolta o relație complexă de interdependență economică și strategică care va consolida zona și o va ajuta la dezvoltarea sa. Am denumit această nouă Cortină ca un un nou Plan Marshall. Cred că acest proiect va reprezenta un punct important în bătălia pentru viitorul lumii pe care Statele Unite ale Americii o vor avea de dus.

         Locul țării noastre este alături doar de partenerul nostru strategic și de civilizația modernă și democratică.

Articolul Cortina de Oțel și puterea americană apare prima dată în Alexandru Cristian.

Marea conștiință israeliană scriitorul Amos Oz a scris o carte despre tentația de a fi fanatic, despre neînțelegerile profunde între evrei și palestinieni. Criza dintre Israel și Palestina nu se datorează valorile islamului, afirmă Oz.

Diferența dintre fanatism și pragmatism, fanatism și pluralism, fanatism și toleranță este o linie sensibilă de demarcație pe care oamenii o încalcă fără remușcări. De ce suntem fanatici?

Amos Oz vorbește despre Sindromul Ierusalim, un sindrom care agită interior omul și îl provoacă să facă lucruri la care nu s-ar gândi. Aerul Ierusalimului te incită la pasiuni greu de stăpânit,  afirmă Amos Oz. Autodeclarat ca un expert în fanatism comparat Amos Oz a fost aspru criticat de conaționalii săi datorită vederilor pro-pace și afirmațiilor că în zonă trebuie să există două state, unul israelian și unul palestininan.

Leacurile fanatismului sunt câteva la număr și sunt ușor de aplicat. Primul și cel mai important leac este simțul umorului, al doilea este poziționarea în locul celuilalt și nu în ultimul rând capacitatea de a percepe corect dimensiunea tragică a realității înconjurătoare.

Evreii israelieni pot să afirme că Israelul este singura lor țară, moștenită din istorie. Palestinienii afirmă același lucru despre pământul disputat. Amos Oz crede că esența conflictului este propietatea casei, cine este proprietarul adevărat al acestui pământ, conflictul este unul pur de nivel geografic și geoistoric.

Amos Oz a lansat dictonul faceți pace, nu dragoste. Pacea este mai trainică decât dragostea. Scriitorul israelian se intitulează ca fondator al Ordinului Linguriței. Focul în lume este mare, fiecare om are în mâna lui o linguriță de apă, astfel putem stinge marele foc prin voința a milioane de oameni. Cheia rezolvării conflictelor este la toți oamenii.

Subliniind antisemitismul visceral al secolului XX Amos Oz vorbește despre tatăl său care în anii 1930 întâlnea pe ziduri sloganuri precum “Evreilor, cărați-vă în Palestina” . Călătorind peste câteva decenii tot în Europa tatăl lui Amos Oz vede scris pe aceleași ziduri „Evreilor, cărați-vă din Palestina” . Aceasta este dimensiunea antisemită a Europei care a provocat multă suferință.

Cum să lecuiești un fanatic este o carte care ne incită la reflectarea unor adevăruri. Amos Oz a scris o carte de eseuri în care deplânge neînțelegerea oamenilor și lipsa acestora de compasiune față de celălalt.

Articolul Cum să lecuiești un fanatic- Amos Oz apare prima dată în Alexandru Cristian.

Reprezentanții români la Washington au fost personalități remarcabile ale epocii lor, oameni care au promovat cu mândrie imaginea țării lor în Statele Unite ale Americii. Amintim aici pe Constantin Angelescu, Prințul Anton Bibescu, Brutus Coste, Mihail Ralea, Corneliu Bogdan, Mihai Horia Botez și alții care au participat la înființarea și consolidarea Parteneriatului Strategic Româno-American. Fiecare ambasador s-a supus timpului din care a făcut parte. Ambasadorii români de după anul 1989 s-au luptat pentru promovarea unei imagini optime a unei Românii democratice și în plină evoluție.

Printre ei se numără un ambasador cu un destin nefericit, un om al cărui istoria l-a păstrat ca unul dintre cei mai longevivi ambasadori ai noștri în Statele Unite ale Americii, Carol ( Citta ) Davila, care a trăit între anii 1888-1963. Carol Davila a fost fiul marelui dramaturg Alexandru Davila și nepot al marelui medic Carol Davila. Ascendența sa și-a pus amprenta educației sale, un om cult și plin de rafinament, însă datorită unui anturaj nepotrivit acesta a alunecat spre plăcerile futile ale vieții. A început să fie pasionat de jocul de cărți dar și de petrecerile somptuoase.

Prieten cu regele Carol al-II-lea, Citta Davila, este numit în anul  1928 ambasador al României în Polonia, iar în anul 1929 este numit ambasador în Statele Unite ale Americii, sprijinit de Regență și menținut de Carol al-II-lea. A fost ambasador al României în Statele Unite ale Americii între 15 iunie 1929- 21 aprilie 1938, 8 ani și 10 luni, cu o lună mai puțin decât Corneliu Bogdan care a fost ambasador între 19 iulie 1967 și 3 iunie 1976, 8 ani și 11 luni. Corneliu Bogdan a fost  cel mai longeviv ambasador al României în Statele Unite ale Americi.

Citta Davila  a fost criticat de mulți contemporani ca un om care nu avea un comportament adecvat de ambasador fiind pasionat de cărți, băutură și lux ducând o viață de risipă. Citta Davila a rămas în istorie ca ambasadorul care a cumpărat actuala clădire a ambasadei române din Washington D.C.

Carol Davila a fost destituit din funcție de către Carol al-II-lea în aprilie 1938 și  după câteva certuri violente cu regele i-a fost retrasă cetățenia română, Davila rămând în Statele Unite ale Americii, locuind la New York. Citta Davila pornise o campanie violentă împotriva regelui, a Elenei Lupescu dar și a camarilei regale.  În exil s-a opus alianței cu Germania apoi a fost membru al Comitetului Național Român care a luptat împotriva instaurării regimului comunist.

Putem afirma că omul Citta Davila a fost un rebel al timpului său, un om în permanență nemulțumit de cursul istoriei și pe alocuri neadaptat.  Davila a fost  o personalitate interesantă a exilului românesc alături de alți români de marcă care au rămas în Statele Unite ale Americii.

Citta a fost un om foarte cheltuitor toată viața lui deși moștenise o frumoasă avere de la tatăl său. A avut un mariaj presărat cu scandaluri și violențe cu Arabella Yarca căreia i-a cheltuit o mare parte din zestre. Pasiunea pentru ruletă a fost mai puternică decât întreaga sa carieră.

     Ambasadorul nostru a murit uitat și sărac într-un spital din New York rămând în istorie ca un om cu un destin interesant cu o tușă de tragicomedie.

Articolul Carol Davila – ambasador în Statele Unite ale Americii – o viață de film apare prima dată în Alexandru Cristian.

                    Sentimentele umane au provocat multe discuţii referitoare la provenienţa lor şi influenţei asupra societăţii în general. Un sentiment este un afect? un gând?                o senzaţie? o dorinţă? Multe teorii susţin că aceste sentimente sunt moştenite dar pe timpul vieţii ele se descoperă încet, în urma unor experienţe. Sentimentul este ceva metafizic şi fizic în opinia mea. Noi descoperiri în domeniul astrofizicii susţin că orice materie în univers are şi un opus negativ, un rău, adeseori numit antimateria. Dualitatea aceasta bine şi rău este şi la nivelul Universului, un exemplu ar fi noua stea găsită Nemesis, soarele negru, opusul  Soarelui nostru.

                        Partea metafizică a sentimentelor, este puterea lor de a se exprima la orice vârstă, aparent iraţional. Totul în lume este raţional, nimic inconştient, poate doar gândurile ascunse, pe care noi am dori să le aneantizăm. Un copil simte un puternic ataşament faţă de braţele şi corpul mamei, simte că este parte a acelui corp, la vârsta de câteva luni puterea de a raţiona nu s-a dezvoltat. Un alt sentiment este atunci când observăm o persoană persecutată, oropsită, se declanşează o milă interioară. La început este emoţia apoi mila, din păcate la unii oameni mila rămâne la stadiul de emoţie. Partea fizică este percepţia unui lucru care ne provoacă un sentiment, de exemplu cel de repsingere sau greaţă este datorat de cele mai multe ori de văzul sau auzul nostru oripilat.

                       Diada sentimentală este caracterizată şi de un factor de intensitate. Intensitatea sentimentelor este o latură sufletească dar şi mentală.Varietatea sentimentelor este ancestrală, nu există om care să nu fi fost milos, rău, gelos. Multitudinea de exemple o găsim în cărţile de istorie. Şi totuşi de ce sentimentele sunt universale?  Caracteristica principală a omului este a simţi, toată viaţa noastră este compusă din a simţi dar şi din impresii sau senzaţii, la care se adaugă vise, iluzii şi speranţe.  A simţi este un verb universal ce nu are nevoie de traducere, fiecare om simte foamea, setea, durerea sau plăcerea.  În felul în care fiecare o simte, de fapt aceasta este diferenţa fundamentală dintre oameni, este reflectat în comportament.  Acest filon al omului este structura sa sufletească şi fizică, se spune că atunci când inima, sufletul, suferă şi omul suferă.Este perfect adevărat dar cu mici nuanţări.

                      Impresia este o capacitate pur cognitivă, o imagine, o melodie ne modelează percepţia asupra lumii.  De exemplu într-un oraş vechi avem impresia că suntem rupţi de civilizaţie, şi ne simţim nostalgici. Un peisaj frumos ne dă o impresie de paradis pe acest pământ în care toate sunt aşa de străine nouă, până şi natura.  De aceasta la vederea unor arbori seculari sau a unei plaje ne închipuim paradisul.  Senzaţia este o caracteristică care ne ajută să ne orientăm în viaţă, de exemplu o apă extrem de rece nu o putem bea sau un loc întunecat nu ne face plăcere să-l explorăm. Este strict dependentă de simţuri dar şi procesul de cogniţie, se subordonează acestora dându-ne doar produsul finit cum ar fi teama, groaza sau siguranţa.

                      Trebuie să facem o diferenţă între a simţi care este o apetenţă doar sufletească şi senzaţie. Sentimentul de iubire nu este doar o pură senzaţie. Visele, iluziile şi speranţele sunt închipuiri ale minţii şi ale dorinţelor noastre pe care nu le putem realiza. În privinţa viselor ideea mea este că visul este reprezentarea exactă a unui lucru care ne-a marcat în trecut, conştient sau nu, şi reapare sub forma unor trăiri prezente . De exemplu un obiect ne-a marcat într-un mediu ambient în urmă cu ceva timp, revenind în acel ambient uităm obiectul, creierul însă îşi reactivează gândurile ascunse care reapar în timpul somnului. Obiectul poate fi desigur şi o persoană, un subiect.

                     Sentimentele au două dimensiuni pe care greu le percepem, una poztivă şi una negativă. Latura pozitivă este aceea când omul are sentimente bune şi le cerne prin sita gândirii şi ulterior le pune în aplicare. Cea negativă este când sunt puternice şi omul devine iraţional nu poate stăpâni această furie a lor, iar filtrul gândirii este total ignorat,  de exemplu mari dezamăgiri duc la suicid sau omucid.  Sentimentele sunt caracteristice nu numai omului ci şi tuturor vietăţilor, singura mare diferenţă este capacitatea de a raţiona, deşi uneori animalele predau adevărate lecţii de umanitate oamenilor.

                      Termenul de umanism nu are o vechime foarte mare şi a fost adesea greşit interpretat.  Mulţi s-au referit la el ca la o calitate a omului, bunătatea sau compasiunea,alţi gânditori ca la ceva universal în raport cu omul, din păcate şi ceva abstract .

                      Umanismul este caracteristic omului şi este totalitatea gândurilor şi produselor fiinţei umane, fie ele produse materiale sau culturale, vise sau gânduri concrete. Umanitatea este termenul general pentru toţi locuitorii acestui Pământ indiferent de rasă, religie, sex sau naţionalitate. Termenul folosit este şi cel de omenire. Specific fiinţei umane este demnitatea. Demnitatea faţă de ea dar şi faţă de mediul înconjurător, faţă de animale şi plante. Datoria omului este să conserve acest mediu înconjurător nu să-l distrugă, împlindu-şi visele de semizeu tehnologic.  Umanismul are în structura definiţiei sale şi ceva metafizic, care-l atribuim unor alte vietăţi sau lucruri. Spre exemplu putem spune despre un animal că este uman, are sentiment de filiaţie exact ca omul.

                         Furia lumii în care trăim se poate defini într-un cuvânt disperare.O nelinişte pe care fiecare om o simte faţă de celălalt, un deranj fizic pe care îl percepem despre ceilalţi, deranj provocat de înstrăinarea indusă virtual.  O depărtare de oameni cu ajutorul unei maşinării care înlocuieşte omul, computerul.  Această înstrăinare are o cauză fundamentală şi anume comoditatea omului. Comoditatea de a mai gândi, de a mai vorbi cu o persoană, de a mai afla noi opinii. Poţi afla multe dialogând şi cu ajutorul computerului dar nu putem percepe omul în întregimea sa, reacţii, mimică şi gestică.  Sub falsul motiv că vrem să dialogăm cu mai multă lume, masa ne sperie, numărul uriaş ne sperie. Este un antic instinct gregar al omului, care are perfecta reprezentare în reţelele de socializare şi în vizitarea de site-uri.

                       Nivelarea şi uniformizarea minţii, duce lumea într-un nou Ev Mediu, îl citez aici pe Berdiaev. Această nouă medievalizare este consecinţa lipsei unui model cultural pregnant în lume, desigur că mai există cultură în lume dar la nivel de specialişti, nu de masă cu o valoare calitativă. Aceste sentimente induse omului produc în el, dezumanizarea sau desacralizarea sa.  Omul nu mai este o fiinţă aleasă de Providenţă, este un nevolnic animal raţional, care este redus la instincte şi pasiuni efemere.  Devirilizarea omului şi desubstanţierea sa produce un fenomen care se numeşte, lipsa de milă. Sentimentul de milă este adeseori luiat în derâdere, este considerat un reflex antic şi de origine bisericesc. Mila este reprezentată cel mai bine de Terra, acest glob suportă atât demult de la noi, fără o urmă de revoltă, pe alocuri produce mari dezastre, aceste dezastre readuc în lume sentimentul de milă.De ce nu mai există lumea?  Dintr-un motiv şi anume, omul trăieşte în spatele unui ecran şi se crede zeu, când iese pe stradă ceilalţi îi produc scăârbă, în incoştientul său puternic digitalizat, sentimentele sunt orientate în mila către tehnologie nu către oameni. Un exemplu scurt, să luăm de exemplu un împătimit al computerului şi să-i arătăm un căţel bolnav, slab, fără vlagă şi un computer de ultimă generaţie şi să-l distrugem, unde credeţi că se revolta? Bineînţeles că la computer, doar el poate fi singurul care îl înţelege, nu un biet animal urât mirositor şi slab. Realitatea a fost transgresată de virtual, mintea sa este înlănţuită cu cabluri de fibră optică nu mai este loc de sentimente. Absenţa acestui sentiment, din păcate, se manifestă la toate vârstele şi la toate nivelele intelectuale dar şi sociale. Mila este dovada că noi suntem oameni, lipsa ei este confirmarea că ne-am dezumanizat, ne-am barbarizat, ne-am animalizat.

Articolul Anti-radicalizare sau  despre umanitate apare prima dată în Alexandru Cristian.

Uneori viaţa ne poate aduce mult mai mult decât îi cerem. Un spectacol este viaţa omului. Unii doresc să-l joace alţii doar să se uite. Unii oameni sunt făcuţi doar pentru a-şi privi viaţa alţii doar pentru a o trăi.

Hervé Joncour un tănăr sublocotenent de infanterie se hotăreşte să nu urmeze cariera pe care şi-o dorea tatăl său, armata. După o întâlnire care i-a schimbat viaţa cu Baldabiou, aceste se hotăreşte să devină crescător de viermi de mătase. În anul 1861 avea 32 de ani iar epidemia de pebrină care distrusese toate culturile de mătase din Europa era în plin avânt.

Locuitor al unui sat Lavilledieu care se ocupa cu sericicultura, erau 7 filaturi mari şi membru al unei bresle profesionale Joncour se decide să facă ceva pentru a salva resursa economică  a satului. Se decide să plece în Japonia, la propunerea lui Baldabiou. Japonia era o ţară închisă, îşi deschisese comerţul de puţin timp în anul 1853-evenimentul escadrei lui Matthew C. Perry. În călătoria sa în Japonia observă o femeie care nu avea o tăietură orientală  a ochilor şi avea obrazul unui copil. Aceea femeie îl fascinează şi timp de 4 călătorii repetate, până la izbucnirea războiului civil în Japonia, Hervé o va căuta pe aceea femeie.

Hara Kei cel care îi procura ouăle pentur viermii de mătase a simţit atracţia francezului pentru femeia care era lângă el. Pe Hervé îl pasiona misterul care îl lega pe Hara Kei de această femeie.

Nu ştia dacă o iubeşte sau nu, dar când a plecat ultimat oară din Japonia în 1864 ştia că o va vedea pentru ultima dată. Gândul i-a rămas la ea. Hélène soţia sa îi va ticlui o scrisoare în limba japoneză pe care o va păstra toată viaţa.  O scrisoare în care şi-a exprimat toată durerea ei de a nu fi aceea femeia fără tăietura orientală a ochilor şi cu obrazul de copil.

Se spune că la orientali amantele sunt preţuite nu numai prin scumpe daruri şi bijuterii dar şi prin păsările exotice pe care le primesc în dar. Când sunt supărate dau drumul la păsări şi se bucură de coloritul acestora.

Hervé Joncour priveşte lacul şi se gândeşte la inexplicabilul spectacol uşor care  fusese viaţa lui. O viaţă în care şi-a iubit soţia dar a iubit şi aceea femeie vis şi pasiune a îndepărtatului Orient, singura femeie europeană din Ţara Soarelui Răsare.

Alessandro Baricco a scris un roman Mătase în care durerea pentru o iubire netrăită este mai profundă decât o durere pentru o iubire pierdută. Un roman ca un vis frumos care se încheie uşor, inexplicabil ca viaţa noastră.

Articolul  O iubire care nu s-a consumat – Mătase apare prima dată în Alexandru Cristian.

          Vremurile au trecut iar Dorin a început să urce în ierahia militară, între patru ochi ne permiteam să vorbim deschis deși era mai mare în vârstă, grad și funcție. După un eveniment fericit în viața mea a fost numit locțiitor pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Ofițer de artilerie bine pregătit, repectuos, elegant și patriot. A lăsat o imagine bună celor care l-au cunoscut. A fost și un bun șef al Direcției Instruire și Doctrină din Statul Major al Apărării. Generalul Ioniță a avut o carieră militară de excepție și îi rog pe cei care știu să-și amintească mereu de acest ofițer foarte bine pregătit și patriot.

          După plecarea generalului Foca din fruntea Comandamentului Forțelor Întrunite a fost numit comandant, funcție pe care a deținut-o până la pensionare. Militarii care au trecut prin această instituție pot confirma că au fost ascultați, sfătuiți și ajutați de generalul Ioniță. Un ajutor oferit necondiționat. Ținea foarte mult la subordonați și îi ajuta pe toți în toate împrejurările.

             Nu am lucrat în subordine directă dar am colaborat la exerciții și la alte activități de instruire, însă relația noastră a fost personală și extrem de apropiată.

       Militarul și camaradul Dorin Ioniță  avea un suflet mare și punea pasiune în tot ce întreprindea. Ființa sa ardea ca o flacără, era o ca o lumânare mereu aprinsă.

          După pensionare am ținut legătura și ne-am ajutat reciproc, lucruri care vor rămân pe veci știute doar de noi doi.  Îmi aduc aminte că l-am rugat să scrie ceva în cartea mea despre istoria infanteriei române, însă mi-a spus  „Alex eu sunt artilerist știi că nu dă bine”. M-a rugat insistent să nu-l pomenesc deloc în carte, i-am respectat dorința.

          I-am spus direct că la 200 de ani în 2030 va fi trecut fără știrea lui, amintind activitatea sa în fruntea Comandamentului Forțelor Întrunite. Mi-a spus atât    „Să trăim să vedem Alex” și i-am replicat „Știi bine că imediat trec anii și o să fii prezent”. A tăcut iar aceea tăcere m-a făcut să cred că era o formă de precauție specifică vârstei.

       Am povestit despre viitor și vremuri era plin de viață și de speranță. A fost un om foarte credincios și implicat în viața bisericească. A fost ctitor la mai multe monumente bisericești, unele pe care nu le-a făcut niciodată publice.

       Știam de pasiunile sale, mașini, călărit și viața frumoasă. Un om foarte credincios și devotat familiei, îmi povestea mereu de copii săi cu mândrie. Subliniez că avea un suflet nobil, sensibil și deschis.

        Gestul din ultimele clipe ale vieții poate fi greu de explicat pentru mintea omenească, pentru că omul pe care îl știu nu era capabil de astfel de gesturi.

          Oameni din întreaga armată au fost ajutați și de aceea gestul pe care l-a făcut este uluitor pentru toți. Mă refer la gestul reprobabil urmat de moartea sa tragică. Moartea sa este în fapt o tragedie pe care numai Dumnezeu o poate înțelege.

          Moartea lui Dorin Ioniță rămâne pentru mine un moment extrem de trist și plin de amărăciune, modul în care a sfârșit este nedrept. Dar cum scrie Sfântul Sofronie de Essex el nu și-a pierdut sufletul doar trupul.

          Îl rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de acest suflet sensibil, care a crezut sincer în Dumnzeu și care a iubit viața dăruită nouă de Dumnezeu.

           Însă nici un om nu este fără de greșeală…

 

Am onoarea să vă salut domnule general-locotenent, prieten și camarad

Dorin Ioniță!

Articolul Tragismul vieții – la moartea generalului Dorin Ioniță apare prima dată în Alexandru Cristian.

               Iisus te rog iartă-mă

               pentru că în fiecare minut şi secundă

               te reneg şi nu te iubesc, pentru că

               te biciuiesc, scuip şi crucific.

               Sunt romanul de pe Golgota ce Ţi-a pus

               coroana de spini, te rog urcă-mă

               pe cruce lângă Tine şi du-mă în Rai.

               Sunt cel ce te-a trădat pentru 30 de

               arginţi blestemaţi, sunt cel ce L-ai sărutat

                şi apoi Te-a scuipat.

                Sunt cel ce te reneagă în fiecare clipă, cel

                ce se îndoieşte că Tu ai înviat.

                Sunt Toma care nu crede în inima Ta.

                sunt ce ce Te-a ispitit în Ghetsmani.

               Iartă-mă vreau să fiu pământul

               pe care Tu calci, să fiu crucea pe care

               ai fost ţintuit, să fiu pânza în care ai

               fost înfăşurat la moarte.

               Vreau să-ţi cânt Psalmi şi

               nu pot abjura viaţa deşi minut cu minut

               o fac, iartă-mă sunt om şi sunt înconjurat

               de şerpi.

               Ce o să-mi ofere viaţa te rog

               să fie voia Ta, eu nu voi spune

               nimic, voi asculta pentru că veşnicia

               este grea iar uitarea chinuitoare.

Articolul   Iisus iartă-mă apare prima dată în Alexandru Cristian.

      La data de 11 iulie 2026 se împlinesc 29 de ani de la apariția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Președintele Emil Constantinescu și Președintele William Jefferson Clinton au făcut posibil acest moment unic în istoria celor două țări.

În istoria lumii popoarele au colaborat, cooperat  și s-au înfruntat. Cărțile de istorie ne arată mecanismele intime prin care aceste lucruri s-au întâmplat. De ce două state au ajuns din etapa de colaborare în cea de conflict a fost o întrebare centrală a multor filosofi politici și geopoliticieni. Răspunsurile sunt multiple și variază de la resurse la dorința de putere și de influență.

Poporul român și cel american au fost întemeiate pe valori primordiale și inatacabile printre care enumerăm dorința de libertate și a de a-ți îndeplini destinul națiunii tale. Bineînțeles că istoria, geografia, factorii sociali și culturali au stat la baza unor evoluții diferite dar și în mare măsură asemănătoare. În fapt orice grup de oameni dorește să aibă o identitate care evoluează și se transformă în popor și apoi în stadiul ultim în națiune cu o conștiință istorică și meta-istorică.

Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii  a fost un moment geopolitic care a marcat profund evoluția ambelor popoare dar și a Europei în ansamblu. Europa a fost legată mereu de Statele Unite ale Americii, Istoria ne stă mărturie. Schimbarea care s-a produs în acel moment a însemnat pentru poporul nostru mult și are un  impact greu de cuantificat în prezent. Pentru poporul  american a dorința de a fi prezenți într-o lume cunoscută doar din scrieri a dus la îmbrățișarea acestei idei în esență geopolitică.

Relațiile bilaterale vechi de 117 ani la acel moment ( 11 iulie 1997), în prezent vechi de 146 de ani au evoluat și au culminat în anul 1997. Prin apariția acestui Parteneriat  țara noastră a fost așezată pe harta lumii democratice. România este o țară extrem de bine poziționată geografic și cu resurse importante dar și cu un  dinamism social extrem de interesant.

Pentru ca acest Parteneriat să reziste și să evolueze spre instituționalizarea sa, prin semnarea unui tratat de alianță, pe care Istoria îl cere acesta  trebuie să se bazeze pe câțiva piloni fundamentali. Am identificat trei piloni greu de măsurat și de evaluat dar care stau la baza oricărei relații interumane în general și a unor bune relații între state la nivel particular.

• Încrederea
• Loialitatea
• Cooperarea

 Încrederea ca o primă definiție se referă la a-ți pune temei pe cinstea cuiva, a te bizui pe cineva, așa ne învață Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Trust în limba engleză înseamnă să crezi că cineva este bun și cinstit cu tine și nu îți face rău, cum ne arată Dicționarul Cambridge al limbii engleze. Ambele state trebuie să se bizuie pe ele și să aibă relații care să le aducă beneficii de ambele părți, ca scopul să se îndeplinească în mod unitar și să fie deplin realizabil. Noi trebuie să avem încredere în Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în noi. Fără încredere orice fel de relație  între popoare și state se năruie. Încrederea  este primul pas pentru a construi și consolida o legătură.

  Loialitatea este definită ca existența  sincerității  într-o relație. A fi sincer și a spune ce crezi, simți și cunoști cu toată încrederea. Loyalty   în limba engleză înseamnă a fi ferm în prietenia ta și a nu-ți schimba acest atribut în funcție de alte evenimente neprevăzute sau alte ingerințe în relația directă. Relația bilaterală trebuie să fie caracterizată și de loialitate care este un nivel înalt de prietenie și de încredere. Noi trebuie să fim loiali Statelor Unite și Statele Unite trebuie să ne fie loiale. Astfel putem depăși toate momentele împreună care variază în funcție de timpul istoric. Pandemia ne-a arătat o dovadă importantă  de loialitate când ne-am sprijinit și ajutat reciproc.

Cooperarea înseamnă muncă în comun, lucrul în echipă ambele fundamentate  pe aceleași valori și norme, conform  Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Cooperation  în limba engleză înseamnă a acționa sau a  lucra împreună pentru un scop comun sau să poți ajuta pe un cineva care  îți cere acest lucru. Cooperarea trebuie să fie sinceră, onestă și să aibă la bază încrederea și loialitatea numai așa scopul va fi putea fi atins. În Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cooperarea în domeniul securității naționale a fost excelentă, chiar la superlativ. Cooperarea trebuie continuată și în domeniul economic, cultural și științific.

Acești trei piloni trebuie să fie punctul de pornire al consolidării Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii pentru ca acesta să se aprofundeze, instituționalizeze și să se transforme într-un tratat de alianță între ambele state. De ce avem nevoie de acest Parteneriat și de ce avem nevoie de o alianță ? Istoria ne-a răspuns deja la aceste interogări nu poți supraviețui singur în această lume. Trebuie să te apropii de state care îți împărtășesc aceleași valori. Țara noastră este sub cea mai mare umbrelă de securitate din istoria sa, trebuie să aibă încredere, să fie loială și să coopereze ca această călătorie geopolitică, geostrategică și istorică să continue.

    De asemenea Statele Unite ale Americii trebuie să fie alături de țara noastră în această călătorie.

Articolul 29 de ani de Parteneriat Strategic România- Statele Unite ale Americii – 1997-2026 apare prima dată în Alexandru Cristian.