Anti-radicalizare sau  despre umanitate

                    Sentimentele umane au provocat multe discuţii referitoare la provenienţa lor şi influenţei asupra societăţii în general. Un sentiment este un afect? un gând?                o senzaţie? o dorinţă? Multe teorii susţin că aceste sentimente sunt moştenite dar pe timpul vieţii ele se descoperă încet, în urma unor experienţe. Sentimentul este ceva metafizic şi fizic în opinia mea. Noi descoperiri în domeniul astrofizicii susţin că orice materie în univers are şi un opus negativ, un rău, adeseori numit antimateria. Dualitatea aceasta bine şi rău este şi la nivelul Universului, un exemplu ar fi noua stea găsită Nemesis, soarele negru, opusul  Soarelui nostru.

                        Partea metafizică a sentimentelor, este puterea lor de a se exprima la orice vârstă, aparent iraţional. Totul în lume este raţional, nimic inconştient, poate doar gândurile ascunse, pe care noi am dori să le aneantizăm. Un copil simte un puternic ataşament faţă de braţele şi corpul mamei, simte că este parte a acelui corp, la vârsta de câteva luni puterea de a raţiona nu s-a dezvoltat. Un alt sentiment este atunci când observăm o persoană persecutată, oropsită, se declanşează o milă interioară. La început este emoţia apoi mila, din păcate la unii oameni mila rămâne la stadiul de emoţie. Partea fizică este percepţia unui lucru care ne provoacă un sentiment, de exemplu cel de repsingere sau greaţă este datorat de cele mai multe ori de văzul sau auzul nostru oripilat.

                       Diada sentimentală este caracterizată şi de un factor de intensitate. Intensitatea sentimentelor este o latură sufletească dar şi mentală.Varietatea sentimentelor este ancestrală, nu există om care să nu fi fost milos, rău, gelos. Multitudinea de exemple o găsim în cărţile de istorie. Şi totuşi de ce sentimentele sunt universale?  Caracteristica principală a omului este a simţi, toată viaţa noastră este compusă din a simţi dar şi din impresii sau senzaţii, la care se adaugă vise, iluzii şi speranţe.  A simţi este un verb universal ce nu are nevoie de traducere, fiecare om simte foamea, setea, durerea sau plăcerea.  În felul în care fiecare o simte, de fapt aceasta este diferenţa fundamentală dintre oameni, este reflectat în comportament.  Acest filon al omului este structura sa sufletească şi fizică, se spune că atunci când inima, sufletul, suferă şi omul suferă.Este perfect adevărat dar cu mici nuanţări.

                      Impresia este o capacitate pur cognitivă, o imagine, o melodie ne modelează percepţia asupra lumii.  De exemplu într-un oraş vechi avem impresia că suntem rupţi de civilizaţie, şi ne simţim nostalgici. Un peisaj frumos ne dă o impresie de paradis pe acest pământ în care toate sunt aşa de străine nouă, până şi natura.  De aceasta la vederea unor arbori seculari sau a unei plaje ne închipuim paradisul.  Senzaţia este o caracteristică care ne ajută să ne orientăm în viaţă, de exemplu o apă extrem de rece nu o putem bea sau un loc întunecat nu ne face plăcere să-l explorăm. Este strict dependentă de simţuri dar şi procesul de cogniţie, se subordonează acestora dându-ne doar produsul finit cum ar fi teama, groaza sau siguranţa.

                      Trebuie să facem o diferenţă între a simţi care este o apetenţă doar sufletească şi senzaţie. Sentimentul de iubire nu este doar o pură senzaţie. Visele, iluziile şi speranţele sunt închipuiri ale minţii şi ale dorinţelor noastre pe care nu le putem realiza. În privinţa viselor ideea mea este că visul este reprezentarea exactă a unui lucru care ne-a marcat în trecut, conştient sau nu, şi reapare sub forma unor trăiri prezente . De exemplu un obiect ne-a marcat într-un mediu ambient în urmă cu ceva timp, revenind în acel ambient uităm obiectul, creierul însă îşi reactivează gândurile ascunse care reapar în timpul somnului. Obiectul poate fi desigur şi o persoană, un subiect.

                     Sentimentele au două dimensiuni pe care greu le percepem, una poztivă şi una negativă. Latura pozitivă este aceea când omul are sentimente bune şi le cerne prin sita gândirii şi ulterior le pune în aplicare. Cea negativă este când sunt puternice şi omul devine iraţional nu poate stăpâni această furie a lor, iar filtrul gândirii este total ignorat,  de exemplu mari dezamăgiri duc la suicid sau omucid.  Sentimentele sunt caracteristice nu numai omului ci şi tuturor vietăţilor, singura mare diferenţă este capacitatea de a raţiona, deşi uneori animalele predau adevărate lecţii de umanitate oamenilor.

                      Termenul de umanism nu are o vechime foarte mare şi a fost adesea greşit interpretat.  Mulţi s-au referit la el ca la o calitate a omului, bunătatea sau compasiunea,alţi gânditori ca la ceva universal în raport cu omul, din păcate şi ceva abstract .

                      Umanismul este caracteristic omului şi este totalitatea gândurilor şi produselor fiinţei umane, fie ele produse materiale sau culturale, vise sau gânduri concrete. Umanitatea este termenul general pentru toţi locuitorii acestui Pământ indiferent de rasă, religie, sex sau naţionalitate. Termenul folosit este şi cel de omenire. Specific fiinţei umane este demnitatea. Demnitatea faţă de ea dar şi faţă de mediul înconjurător, faţă de animale şi plante. Datoria omului este să conserve acest mediu înconjurător nu să-l distrugă, împlindu-şi visele de semizeu tehnologic.  Umanismul are în structura definiţiei sale şi ceva metafizic, care-l atribuim unor alte vietăţi sau lucruri. Spre exemplu putem spune despre un animal că este uman, are sentiment de filiaţie exact ca omul.

                         Furia lumii în care trăim se poate defini într-un cuvânt disperare.O nelinişte pe care fiecare om o simte faţă de celălalt, un deranj fizic pe care îl percepem despre ceilalţi, deranj provocat de înstrăinarea indusă virtual.  O depărtare de oameni cu ajutorul unei maşinării care înlocuieşte omul, computerul.  Această înstrăinare are o cauză fundamentală şi anume comoditatea omului. Comoditatea de a mai gândi, de a mai vorbi cu o persoană, de a mai afla noi opinii. Poţi afla multe dialogând şi cu ajutorul computerului dar nu putem percepe omul în întregimea sa, reacţii, mimică şi gestică.  Sub falsul motiv că vrem să dialogăm cu mai multă lume, masa ne sperie, numărul uriaş ne sperie. Este un antic instinct gregar al omului, care are perfecta reprezentare în reţelele de socializare şi în vizitarea de site-uri.

                       Nivelarea şi uniformizarea minţii, duce lumea într-un nou Ev Mediu, îl citez aici pe Berdiaev. Această nouă medievalizare este consecinţa lipsei unui model cultural pregnant în lume, desigur că mai există cultură în lume dar la nivel de specialişti, nu de masă cu o valoare calitativă. Aceste sentimente induse omului produc în el, dezumanizarea sau desacralizarea sa.  Omul nu mai este o fiinţă aleasă de Providenţă, este un nevolnic animal raţional, care este redus la instincte şi pasiuni efemere.  Devirilizarea omului şi desubstanţierea sa produce un fenomen care se numeşte, lipsa de milă. Sentimentul de milă este adeseori luiat în derâdere, este considerat un reflex antic şi de origine bisericesc. Mila este reprezentată cel mai bine de Terra, acest glob suportă atât demult de la noi, fără o urmă de revoltă, pe alocuri produce mari dezastre, aceste dezastre readuc în lume sentimentul de milă.De ce nu mai există lumea?  Dintr-un motiv şi anume, omul trăieşte în spatele unui ecran şi se crede zeu, când iese pe stradă ceilalţi îi produc scăârbă, în incoştientul său puternic digitalizat, sentimentele sunt orientate în mila către tehnologie nu către oameni. Un exemplu scurt, să luăm de exemplu un împătimit al computerului şi să-i arătăm un căţel bolnav, slab, fără vlagă şi un computer de ultimă generaţie şi să-l distrugem, unde credeţi că se revolta? Bineînţeles că la computer, doar el poate fi singurul care îl înţelege, nu un biet animal urât mirositor şi slab. Realitatea a fost transgresată de virtual, mintea sa este înlănţuită cu cabluri de fibră optică nu mai este loc de sentimente. Absenţa acestui sentiment, din păcate, se manifestă la toate vârstele şi la toate nivelele intelectuale dar şi sociale. Mila este dovada că noi suntem oameni, lipsa ei este confirmarea că ne-am dezumanizat, ne-am barbarizat, ne-am animalizat.