România anului 2030 – o viziune

România este în prezent un stat independent și suveran, membru al Uniunii Europene și al Alianței Tratatului Atlanticului de Nord.  Integrarea în spațiul euroatlantic a produs o serie de modificări și noi evoluții în toate instrumentele de putere ale statului român, palierele politic, militar, economic și informațional.

România a evoluat ca un stat care a adaptat mecanisme noi unei structuri statale rigide și inflexibile moștenite din perioada comunistă, caracterizate de o economie etatistă și de un egalitarism social. Perioada după anul 1989 a fost deseori descrisă ca o tranziție, eu o denumesc o nouă adaptare la noi realități.

România este supusă unor diverse amenințări, riscuri și vulnerabilități. În acord cu Strategiile naționale de apărare putem enumera  principalele amenințări:

• Terorismul;
• Acţiuni destabilizatoare ( vecinătatea estică );
• Ameninţările cibernetice;
• Acţiunile informative ostile;

Putem evidenția și principalele riscuri:

• Instabilitatea regională;
• Criminalitatea transfrontalieră;
• Riscuri de natură socială ( declin demografic, emigrație, deficiențe sistemul național de sănătate).

Ca și principale vulnerabilități am subliniat:

• Corupţia;
• Precaritatea resurselor ( o gestionare defectuoasă a managementului crizelor dar și cel al situațiilor de urgență);
• Declin demografic accentuat.

Lumea internațională este dominată de incertitudine și impredictibilitate, România are un profil euroatlantic. Politica de apărare și securitate națională se bazează pe 3 piloni, membru al UE și N.A.T.O. și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. De asemenea România mai are dezvoltate parteneriate strategice dar și relații strânse cu alte state, printre care evidențiem parteneriat strategic cu Republica Italiană, parteneriat strategic cu Republica Coreea de Sud, parteneriatul strategic cu Regatul Spaniei, parteneriat strategic cu Republica Turcia, parteneriat strategic cu Republica Polonă, parteneriatul extins cu India,  relație specială cu Japonia, relație specială cu Republica Populară Chineză.

În jurul țării noastre pot exista o serie de stări de conflictualitate, cele mai pregnante sunt cele din Ucraina – Donbas și Republica Moldova – Transnistria. Invazia Rusiei în Ucraina a destabilizat Regiunea Extinsă a Mării Negre. Războiul hibrid și conflictul asimetric este o provocare însemnată. De asemenea propaganda are ca scop erodarea profilului euroatlantic al țării noastre.  Doctrina Gherasimov a influențat regiunea în care ne aflăm și istmul ponto-baltic. Doctrina se referă, la nivel sintetic, în promovarea instrumentelor non-militare pentru atingerea obiectivelor și pentru menținerea caracterului de letalitate al unei forțe.

Lumea în care ne aflăm poate fi atinsă de anumite lebede negre, evenimente greu de crezut că se vor întâmpla, dar și de anumiți rinoceri gri, rinocerul gri este un eveniment cu o mare probabilitate de a se întâmpla și cu un impact foarte mare dar ignorat total.

Nicolas Nassim Taleb a spus că 11 septembrie a fost o lebădă neagră, iar pandemia de SARC-COV2 a fost o lebădă albă.

Doresc să exemplific alte posibile lebede albe, lebede negre, rinoceri gri sau alte evenimente greu de prezis : amânarea sociețății post-petrol, democratizarea Chinei, război robotic și cibernetic, pornirea unui război între state care folosesc arme de distrugere în masă – o posibilă iarnă nucleară sau termonucleară, prăbușirea Uniunii Europene, noi pandemii sau panzootii.

Toate aceste evenimente pot influența direct sau indirect securitatea națională a țării noastre și pot schimba evoluția normală a țării noastre și a regiunii în care ne situăm. Pe lângă  vulnerabilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate lumea mai poate fi caracterizată prin improbabilitate și fragilitate. Improbabil ca anumite evenimente să se întâmple și fragilitate lumii, neputința de a rezista în fața evenimentului. Un astfel de exemplu a fost pandemia  de SARSCOV2  ( noul betacoronavirus ) care a provocat sindromul respirator acut 2019-nCov sau Coronavirus Disease 2019 ( Covid 19 ).

Pandemia a modificat lumea și felul de percepție asupra vieții. Lumea de tip VUCA ( volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate ) va deveni o lume post-pandemică cu alte caracteristici pe care le putem prognoza. Va fi o lume în care putem identifica trei mari caracteristici : o noua relaționare socială, o guvernare orientată spre prevenție și  o economie flexibilă și adaptabilă. De asemenea cred că vom putea vorbi de o lume în care inteligența umană se va împleti cu cea artificială, o lume transumană sau postumană. Lumea după pandemie poate fi stăpânită de reticență și de încetinire a interacțiunilor sociale, globalizarea la nivel real, concret fizic a încetat dar globalizarea digitală s-a impus ca principal pilon al relațiilor interumane la nivel global. Lumea nu mai este un global village, lumea este un global digital village.

România în anul 2030 va fi un stat care își va consolida dezvoltarea și va menține direcția de politică externă spre spațiul euroatlantic. Evenimentele care pot schimba soarta țări sunt lebedele negre sau albe sau rinocerul gri. Cred că în anul 2030 țara noastră își va păstra profilul euroatlantic și își va menține trend-ul de dezvoltare și de evoluție. Domeniul economic va fi cel mai dinamic împletit cu înzestrarea forțelor armate. România se va dezvolta în mai multe domenii de activitate economică, punând pe accent pe energie, infrastructură de transport dar și pe domeniul IT. De asemenea cred că nici sectorul agricol nu va fi neglijat și va fi stimulat prin evoluția tehnologică.

Anul 2030 este o șansă pentru țara noastră pentru că depășim un sfert de secol de la integrarea în N.A.T.O. și aproape un sfert de secol de la integrarea în Uniunea Europeană. Această bornă trebuie marcată printr-o analiză clară și concisă a evoluției statului nostru. Va trebui să reiterăm profilul nostru internațional și va trebuie să ne adaptăm realităților din aceea lume. O lume tehnologizată, înțesată de inteligență artificială mixată cu anumite zone subdezvoltate și o lume post-pandemică în are relaționarea socială va fi diferită de ceea ce știm în prezent.

Pentru a ne imagina viitorul trebuie ca România să-și poată îndeplini câteva obiective generale  în anul 2030. Le putem clasa ca obiective sectoriale la nivel macro. Va trebui să-și îndeplinească obiective din punct de vedere politico – militar ( ex:  să îşi păstreze suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială şi să îşi cultive valorile naţionale şi caracterul naţional român, concomitent cu asimilarea valorilor europene ce decurg din statutul de membru al UE şi NATO ), obiective din punct de vedere economico – social ( ex: să crească nivelul de trai al populaţiei), obiective din punct de vedere ecologic ( ex: să creeze  un  sistem  naţional  de  protecţie  împotriva  dezastrelor), obiective din punct de vedere al profilului în sistemul de relații internaționale ( ex : să promoveze democraţia şi țările în care echilibrul puterilor este bine dezvoltat).

Armata română în anul 2030 va fi modernizată datorită partenerului nostru strategic Statele Unite ale Americii. Va fi integrată la nivel tehnologic dar și la nivel doctrinar în structurile euroatlantice.

În anul 2030 armata română va fi modernizată și adaptată acelor vremuri. Programele de înzestrare vor fi duse la bun sfârșit iar țara noastra va avea capabilități militare importante, vom sublinia câteva: rachetele HIMARS, avioanele multirol F-16 Fighting Falcon, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate MOWAG Piranha V și alte transportoare blindate, rachetele Naval Strike, avertizare în domeniul maritim, sistemul de rachete Patriot dar și altele în curs de achiziționare. România trebuie să-și dezvolte senzori noi, moderni și vectori de proiecție a puterii militare.

Provocarea mare a anului 2030 va fi gestionarea și managementul resurselor umane. Înzestrarea armatei va fi direct proporțională cu dorința de profesionalizare a personalului militar și cu adaptarea la noi cerințe. O armată tehnologizată are nevoie și de un personal bine pregătit.

O altă provocare care poate deveni o mare vulnerabilitate este declinul demografic extrem de prezent în zilele noastre care poate duce în timp la o precaritate a resurselor umane și la o pregătire insuficientă. Declinul demografic împletit cu emigrația populației active poate fi una dintre cele mai mari vulnerabilități ale țării noastre în general, iar în particular poate reduce capabilitatea operațională a forțelor noastre armate. Ceea ce se poate traduce prin ineficiența prezervării securității naționale, slaba gestionare a managementului crizelor și situațiilor de urgență, o forță de muncă slab pregătită și relativ îmbătrânită, dispariția unor sectoare sau a unor ramuri din economie.

              În opinia mea anul 2030 va fi un an de cotitură pentru consolidarea forței militare a României dar și un an plin de alegeri în ceea ce privește resursa umană. Înalta tehnologizare vine cu anumite provocări pe care resursa umană în ansamblul său le va suporta.