Despre pro-americanism

Istoria judecă după valoarea ei. Istoria României este un fluviu care curge sinuos fără o direcție anume. Vreau să spun că istoria noastră s-a zbătut între Răsărit și Apus. Și a ales, în sfârșit, Apusul. Deși premergătorii istoriei politice moderne au ales Apusul, ne-am încăpățânat să alegem Răsăritul. Un Răsărit gri, cenușiu și roșu. Această orientare ne-a definit destinul, țară care privește doar într-o anumită parte.

Statele Unite ale Americii sunt visul de aur al omenirii. Țara în care totul este posibil, chiar și democrația adevărată. Acuzată de mulți ca o democrație în derivă, de peste 200 de ani acest popor respectă legea nescrisă a democrației libertatea unei persoane se oprește în fața libertății altei persoane.

Rusia, un popor și un destin măreț, este un copil al istoriei. Acest pământ a simțit acuta nevoie de a fi condusă de un Tată ( Batiușka), o personalitatea puternică care să o protejeze de vicisitudinile sorții. Rusia s-a născut autocrată și va rămâne autocrată.

Statele Unite ale Americii s-au născut libere și visătoare și vor rămâne așa. Între cele două mari puteri există o legătură intimă, greu de sesizat la primă vedere. Ambiția de a demonstra că istoria este de partea lor. Deși Karl Popper spunea că istoricismul este ciuma secolului XX. Acesta revine încet dar mai subtil în  zilele noastre. Istoria este predestinată de existența unor mari puteri. Alexis de Tocqueville spunea la începutul secolului XIX că principalele puteri în secolul XX vor fi Rusia și Statele Unite ale Americii. Istoria i-a dat dreptate. Fascinația pentru sensul istoriei  în Apus și Răsărit a adus la existența absurdului secol XX, după expresia Hannei Arendt.

De ce suntem proamericani ? Pentru că această națiune este singura națiune în istorie care a avut încredere în noi. Este singura care ne-a tratat de la egal la egal, ne-a promovat elitele, ne- a sprijinit ideile. Elita românească este deseori acuzată de servilism în fața potentaților americani. Nu este servilism, este dorința de acceptare în cercul intim al unei puteri ce fascinează  lumea și istoria contemporană. Este dorința de a fi acceptat. Desigur că elitele noastre încă mai caută adevăratul drum al istoriei. Vladimir Tismăneanu spune  că acest lucru se numește persistența  și circulația elitelor, un model de analiză în teoria tranziției regimurilor politice. Suntem proamericani pentru că poporul american nu ne-a judecat, nu ne-a etichetat precum alții ( ghiauri, cerșetori ș.a.).  Ne-a acceptat așa cum suntem cu bune și cu rele.

Poporul rus este un popor fascinat de istoria sa milenară. În dorința supremă de a fi recunoscuți ca principal motor al istoriei  au călcat în picioare celelalte popoare cu drepturile lor aferente. Soljenițîn spunea despre Rusia că a murit în momentul în care ciuma roșie a intrat în corpul acestei națiuni. Cultura rusă este zdrobitor de influentă dar manifestarea politică este catalogată drept o aberație în secolul XXI un secol care se dorește mai democratic decât cel care a trecut. Și este o absurditate  să produci un război civil pentru interese meschine sau pentru a-ți satisface egoul redus. Narcisim desuet  al unui stat  cu valențe neoimperiale,  aflat într-un declin evident.

Vreau să credem că suntem proamericani pentru că împărtășim aceleași idei despre libertatea spiritului, a gândirii, a puterii de a exprima ce simți și ce dorești. Proamericanismul din noi nu trebuie să fie catalogat drept servilism, ar fi injust, ci o dorință de a semăna cu modelul –  Statele Unite ale Americii. Oare vom putea…. ?