Hegemonia cosmotelurocratică- Statele Unite ale Americii

Teoria hegemoniei de-a lungul timpului ne-a demonstrat ca un stat poate deveni o mare putere dacă are resursele de putere ( geografie, populație, conducere, voință națională) și instrumentele de putere ( diplomatic, informațional, militar și economic ) necesare transformării dintr-o mare putere într-un hegemon.

Hegemonia statelor în Istorie a fost de două tipuri, o hegemonie telurocratică adică un stat care stăpânește un mare teritoriu și are multiple resurse de sol și de subsol. Un exemplu clasic de putere telurocratică în istorie este Imperiul Roman. Hegemonia thalassocratică este specifică statelor care stăpânesc o masă acvatică prin puncte cheie, insule, peninsule, istmuri, strâmtori dar și alte puncte de constricție maritime. Un exemplu clasic de putere thalassocratică în istorie este orașul stat Cartagina.

Căderea Cartaginei nu a însemnat căderea thalassocrației ci o redefinire a acesteia pâna la apogeul puterii thalassocratice în istorie, Imperiul Britanic, cel mai întins imperiu din istoria lumii aproximativ 30 de milioane de kilometri pătrați în perioada  de maximă expansiune, dup sfărșitul primei conflagrații mondiale.

Războiul Rece datat de unii autori între 1947-1991,  de alți autori    din anul  1946 a reprezentat înfruntarea directă a două mari superputeri, o putere telurocratică Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice și Statele Unite ale Americii o putere thalassocratică. Aceste două mari superputeri s-au duelat la nivel ideologic, politic, economic și militar. A câștigat statul care și-a adaptat economia și sistemul financiar la evoluția firească a istoriei, adică puterea thalassocratică.

 Teoria stabilității hegemonice susține că lumea internațională este mai lipsită de conflicte iar starea de competiție se reduce când un stat național devine putere dominantă sau hegemon.

Hegemonul este un stat care își poate proiecta puterea în toate punctele cardinale ale planetei noastre și care își poate impune dominația în toate spațiile geografice. Pământul, apa și aerul au fost stăpânite absolut spre finalul secolului XX de către Statele Unite ale Americii. Lumea a devenit  o lume uni-multipolară, cum afirmă marele politilog Samuel P. Huntington, un hegemon care are în jurul său mai mulți poli  de putere, mai multe state competitoare.

După teribilul atentat de la 11 septembrie 2001 mulți analiști au proclamat că era hegemoniei absolute americane s-a terminat. Chiar unii au lansat conceptul de lume postamericană, lume posthegemonică. Declinul puterii americane a fost considerat ca ireversibil de către unii autori convinși de ascensiunea celorlalte puteri.

Istoria ne-a învățat că cine nu se adaptează este înfrânt, așa că Statele Unite ale Americii s-au adaptat și au devenit o putere hegemonică în plină transformare. O metamorfoză la nivel politic, economic și ideologic care va dura un număr de  ani, un deceniu sau chiar mai mult și după aceste mutații Statele Unite ale Americii vor deveni o putere isteață, Brainy Power. Un hegemon care va domina lumea prin știință și tehnologie, împreună cu uriașele resurse economice și militare. Hegemonia absolută americană exprimată prin puterea thalassocratică ( cea mai puternică flotă militară din istoria maritimă a lumii ) dar și prin puterea telurocratică ( arme și trupe extrem de bine pregătite și înzestrate ) se va transforma total.

Pentru prima dată în istoria hegemonia se va impune de sus în jos, de la cer către Pământ. Construirea unei politici spațiale bine închegate și corelate cu toate domeniile implicate în acest proces, folosirea resurselor de putere și a instrumentelor de putere va face ca Statele Unite ale Americii să devină un hegemon spațial. Crearea Forței Spațiale va permite concentrarea tuturor eforturilor, resurselor, instrumentelor, vectorilor și a cunoștiințelor tehnico-științifice pentru ca această Forță să devină cea mai puternică din spațiul cosmic. Această Forță Spațială va putea să  dețină supremația Liniei Kárman, controlul orbitei joase și înalte a Pământului, un sistem complex satelitar și o monitorizarea continuă la nivel global și cosmic.

Astfel hegemonia americană care se va impune prin controlul spațiului și a resurselor sale va deveni o hegemonie cosmotelurocratică. O stăpânire a spațiului exoatmosferic, a atmosferei și Pămânutului   ( telurocratic definindu-l ca  un întreg ce are în componență suprafața terestră și masa acvatică planetară).

Această stare va avea nevoie de timp dar și de impunerea unor idei și viziuni de viitor, o cosmopolitică dar și o cosmostrategie. Cosmopolitica o putem defini ca o politică a cosmosului, în care deciziile se iau în funcție de analiza și observația spațiului cosmic. Cosmostrategia este modul în care politica unui stat se impune în spațiul cosmic, prin idei, mijloace, capabilități, doctrine generale sau doctrine sectoriale. Crearea acestor noi concepte și adaptarea unor noi direcții de acțiuni politice și strategice vor reprezenta nașterea competiției la nivel cosmic.

Bătălia pentru spațiul cosmic, în opinia mea, va începe în jurul anului 2030 și se va sfârși spre finalul secolului XXI, odată cu stăpânirea Cosmosului de către un stat dar și cu crearea primelor  colonii umane cu ajutorul inteligenței artificiale  la nivelul unor planete sau pe suprafața altor corpuri cerești. Tot în opinia mea această bătălie va fi câștigată de către statul care își va delimita politica și strategia pentru Cosmos de restul mecanismelor de menținere a statului la nivel internațional.

Crearea unei Forțe Spațiale a fost  un prim semnal că Statele Unite ale Americii se reinventează și doresc să atingă visul Omenirii de milenii, misterul aflat dincolo de stelele văzute de miliarde de oameni.