Egiptul Antic în viziunea lui Naghib Mahfuz

Egiptul Antic… o civilizaţie ce inspiră vis, viaţă, moarte, viaţă veşnică, faraoni, sclavi, preoţi, mistere, femei frumoase cu pielea arsă de soare, raze solare ce ne mângâie, nisip, piramide, mistere, ocultism, magie, poezie ancestrală.Moştenirea culturală a Egiptului este greu de cuantificat, totuşi putem afirma că este una dintre civilizaţiile care a pus bazele acestei lumi.Peste toate acestea se aud muzici antice pline de ritmuri ce dansează precum nisipul dus de furtuni, creionând în spaţiu şoapte din alcovurile marilor faraoni.

  Naghib Mahfuz singurul romancier arab care a luat Premiul Nobel (în 1988) a fost conştient de imensitatea moştenirii culturale antice. Egiptul actual însuşi este un ecletism între antichitatea egipteană şi greco-romană peste care s-au aşezat influenţe orientale apropiate sau îndepărtate, este o ţară plină de cultură şi de miros ambrat, floral şi de umbră.Misterul Egiptului ni se revelă puţin câte puţin în opera lui Mahfuz care debutează cu romane ce au tematică vechiul Egipt, continuând  cu romane care tratează subiecte contemporane cu autorul.

AL-‘A’ISH FI-L-HAQIQA  (Akhenaton cel ce sălăşluieşte în adevăr) este un roman scris în tehnica povestirii în ramă.Domnia lui Akhenaton, atât de controversată , este în acest roman tratată obiectiv prin prezentarea mai multor puncte de vedere.Personajul principal Merianum s-a decis să afle adevărul despre faraonul  Amenhotep al IV-LEA(Amenofis IV) cel care a fost supranumit Ereticul.Este faraonul care a înlocuit cultul lui Amon Ra cu Aton zeul discului solar.A mutat capitala de la Teba la Akhetaton oraş construit de el, oraşul Luminii.Toate personajele care vorbesc despre faraonul eretic l-au cunoscut direct s-au au fost demnitari în timpul domniei sale.Cei care îl apără spun că a fost un om de o blândeţe rară cei care îl acuză spun că era un neputincios, un bolnav mental, pseudohermafrodit, un om ce nu putea întreţine relaţii sexuale cu nici o femeie, excepţie făcând mama sa. Aceleaşi acuzaţii vor  plana un mileniu şi jumătate mai târziu asupra împăratului Nero.

Romanul este scris cu pasiunea pentru Egiptul Antic, este un roman care prezintă domnia unui om neînţeles, a unui revoltat înainte de timp.Akhenaton este primul mare reformator religios din istorie şi primul care a propus o religie monoteistă.Toţi care l-au cunoscut pe Akhenaton au fost vrăjiţi de preafrumoasa sa regină Nefertiti.Nimeni nu-şi imaginează cum de o femeie ca ea a putu sta cu un om diform fizic cât şi sufletesc.Regina este acuzată că a urmărit doar acapararea puterii.Este un roman despre iubire şi trădare, pasiune şi înşelare, crimă şi izbăvire.Gestul de neînţeles este părăsirea lui Akhenaton de Nefertiti după ce toţi din regat i-au retras sprijinul, fiecare fiind ferm convins că faraonul nu era în deplinătatea facultăţilor mentale.O femeie care l-a sprijinit toată viaţa a plecat şi l-a lăsat singur.Nefertiti însuşi declară că l-a iubit pe faraon dar că a plecat de lângă el pentru a-l face conştient.S-a gândit să-l părăsească pentru a-i scădea încrederea în sine şi a-l face să realizeze că este într-un abis al gândirii. Un alt scop a fost pentru a-şi salva tronul care îi fugea de sub picioare. Frumuseţea reginei l-a cuprins şi pe tânărul Merianum care pornit în căutarea adevărului mărturiseşte că este fascinat de regină, frumuseţea sa a înflăcărat minţile multor bărbaţi în acele timpuri, un mileniu şi ceva mai târziu Cleopatra va salva Egiptul luptând cu frumuseţea împotriva celor care vroiau să-i supună ţara.

Un roman în care istoria, religia şi politica se împletesc cu iubirea.O iubire condusă de raţiuni de putere, tronul Egiptului Antic se sprijină pe faraon, regina sa şi pe Amon Ra, în domnia lui Akhenaton acesta s-a sprijinit doar pe visul unui om.În definitiv Akhenton este un om care a murit pentru frumos, a luptat pentru ce a considerat el.Câţi oameni nu au murit pentru credinţa lor? acest fapt îl ridică pe faraon la nivelul unui om superior, răzbunarea oamenilor mici şi urâţi de care este plină istoria a fost cumplită.I-au fost şterse din istorie toate faptele, toate crezurile, până şi numele său a fost blestemat pe vecie.Oraşul Akhetaton o minune arhitecturală a fost cuprins de părăsire, mizerie, ruină.Palatul în care el şi cu una dintre cele mai frumoase femei din istorie s-au iubit a fost cuprins de părăsire, moarte, întuneric.Istoria lor va dăinui în ciuda voinţei unora de a distruge crezul unui om ce  a dorit să schimbe lume, lumea se schimbă dar la timpul ei, nu când un biet visător crede că poate face acest lucru, de aceea Akhenaton este o fiinţă anistorică, el nu aparţine istoriei deoarece singur şi-a făurit o istorie.Mahfuz a demonstrat că pot fi mai multe istorii paralele sau poate să nu existe istorie, oamenii din jurul său au făurit propriile istorii, el a distrus tot şi a inventat altceva…care nu este istorie într-un cuvânt a inventat visul în istorie care a dus lumea pe culmi de la Alexandru cel Mare la Napoleon dar şi a umilit-o de la Marx la Stalin.

Aventura lui Mahfuz în istoria antică continuă, plină de pasiune şi de unice trăiri.Un roman al unei dragoste pierdute dar şi câştigate, dragostea dintre doi oameni este interzisă dar cea de patrie este binecuvântată şi permisă.Oare este drept?

                             Kifah Tibah (Teba în război) este istoria unui popor care luptă pentru libertatea sa şi a unui rege care nu poate lupta pentru iubirea sa.Egiptul cade sub stăpânirea hicsoşilor un neam crud, fără cultură şi indiferent la valorile egiptene.Nordul este cucerit, iar Sudul rămâne în stăpânirea egiptenilor sub timpul faraonului Seqenenra.

Hicsoşii îşi întind mâna acaparatoare şi dornică de bogăţii şi cuceresc Sudul, astfel tot Egiptul este stăpânit de aceştia.Teba magnifica capitală devine centrul guvernării străine.În istoria lumii, popoarele au avut parte de cotropitori şi opresori dar puţine popoare mari şi glorioase au avut stăpânitori străini.Cel mai puternic popor din Antichitatea Orientală cade sub conducerea unui popor inferior din toate punctele de vedere.Mahfuz ne reliefează extraordinar această tragedie a cuceririi.Egiptenii, popor mândru până în zilele noastre, nu pot accepta să fie conduşi de „nişte păstori albi, cu bărbi mari şi murdare.”  Înfrângerea armatei Egiptului este catastrofală, regele şi mulţi comandanţi cad pe câmpul de luptă.Familia faraonică se retrage în Nubia, în oraşul Napata de unde îşi pregăteşte încet o armată şi  resurse pentru a recuceri teritoriul pierdut.

Noul rege Kamose îşi trimite prinţul moştenitor Ahmose în Teba ocupată cu misiunea de a recruta oameni pentru ţelul suprem, eliberarea.Acesta va lua înfăţişarea unui bogat negustor Isfinis însoţit de Latu, care este de fapt fostul mare şambelan al bunicului său faraonul Seqenenra, Hur.Cei doi reuşesc să stabilească o punte de legătură între Nubia şi Egipt şi redeschiderea graniţei pentru comerţ, din precauţie noii stăpânitori ai Egiptului au închis graniţa după cucerire.Prinţul Ahmose se îndrăgosteşte de prinţesa Amenridis care nu este nimeni alta decât fata guvernatorului Khanzar cel care l-a ucis pe bunicul său, Seqenenra.Dragostea lor este imposibilă deşi el este fascinat de ea.Tatăl său Kamose va muri într-o bătălie, el va deveni faraon şi va conduce armata egipteană către eliberarea pământului strămoşilor săi.Deşi învingător, iubit şi respectat de toţi dă dovadă de slăbiciune în faţa frumuseţii prinţesei, nu poate să o ucidă de aceea o face prizonieră.Până la urmă amândoi îşi mărturisesc dragostea, dar prea târziu drumurile lor erau trasate de istoria separată a popoarelor de care aparţin.Păstorii vor pleca în nord… el va rămâne în sud, cu gândul mereu la ea se va răcori în deşert iar ea se va încălzi în frigul din nord învelindu-se cu amintirea sa, Isfinis acel frumos negustor devenit faraon al Egiptului Unificat, purtând dubla coroană a Egiptului de Jos şi de Sus.Numai ea îl va şti pe acel negustor care i-a dăruit o inimă verde, el va ţine lanţul pe care-l va purta la gât, ea inima în care va privi şi va vedea chipul său.

Un roman care străbate gândul cu ideea iubirii, iubire de patrie, de neam, de părinţi, de strămoşi, iubire de religie, iubire între doi oameni.Iubirea dintre Ahmose şi Amenridis este imposibilă pentru că cei doi au o inimă mare, îşi sacrifică propria lor fericire pentru pacea şi liniştea popoarelor.Popoarele nu cunosc iubire, nu le interesează inimile oamenilor, au o inimă mare care pulsează cu un singur scop.

Fascinaţia Egiptului Antic l-a cuprins şi pe marele Naghib Mahfuz un scriitor numit de către critici un Balzac al lumii arabe, în opinia mea  un Mahfuz al lumii arabe, cu o personalitate şi o scriitură unică.Un om care şi-a demonstrat dimenisiunea universală când a împărţit Premiul Nobel cu poporul palestinian, un om care ştie ce înseamnă suferinţa.Cele două romane ne prezintă o mică parte din acestă ţară care a înnebunit imaginaţia de a lungul istoriei.

               Două romane ce sunt ca două şoapte în tăcerea absolută a istoriei, două şoapte ce ne învaţă două cuvinte visul şi iubirea, două verbe a visa şi a dori.