Ovidiu la Tomis

                   Mă plimb în acest oraş,

                   plouă, stropii spală antica piatră

                   iar eu, visător şi nedemn urmaş

                   al marelui Ovidiu, visez la o rară

                   îndeletnicire a omului, poezia!

                      Sunt veacuri, clipe de când a plecat

                     s-a reîntors în patria eternă[1],  acum

                    e liniştit, împăcat şi aici pe pământ cântat

                    de poeţi mici sau vestiţi, el, al Tomisului poet,

                    al Romei şi destinului nedrept,fiu.

                     Tu aici eşti printre străini, casa ta

                    e acolo la Sulmona, unde reci izvoare

                    spală pământul italic, a ta

                    ursită te-a adus aici la noi la marea

                    cea neagră precum sufletul tău chinuit.

                    Tu poet al iubirii, cântăreţ al frumosului

                    eşti cinstit aici la Tomis, ca şi cum

                    al acestui pământ vlăstar eşti, geniul

                    tău străpunge orice neam, limbă, eşti slăvit

                    în veci, tu, trist cântăreţ al unei vremi trecute.

                    Eu biet muritor, o mică cântare

                    ţi-am închinat, să nu te superi,

                    nu are o profundă valoare.

                    Din nimicul minţii mele, ţie

                   geniu al poeziei, am scris aceste

                   versuri, eu un biet cântăreţ ce mai vine la Tomis.