Pax Americana- politica externă americană după 11 septembrie 2001

    1.Introducere

Secolul xx a fost un secol sângeros,plin de confruntări armate care au distrus  Europa, au spulberat speranţele unei generaţii într-o pace europeană. După tratatul de la Versailles, o profeţie a marelui economist John Maynard Keynes suna cam aşa:”Cu o astfel de pace veţi avea război în 20 de ani”.

John Maxwell Coetzee un important romancier sud african a numit acest secol,“Secolui satanei”. O afirmaţie dură dar din păcate extrem de adevărată. Pe lângă război , secolul a mai cunoscut apariţia unor groaznice regimuri totalitare, cum ar fi cel nazist sau cel fascist.  Duritatea regimurilor a fost cel puţin egală cu suferinţa cauzată de războaiele mondiale.S e poate vorbi în aceste regimuri de terorism de stat, un conducător care îşi suprimă cetăţenii pentru a-şi satisface propriile sale pofte, după numărul de victime pantagruelismul lor întrece imaginaţia umană.

Un clasic dicton al terorismului spune:’’Omoară puţini, îngrozeşte mai mulţi”.  Raymond Aron  a descris un act terorist în acest mod :”Un act de violenţă este catalogat terorist  dacă efectele sale psihice le depăşesc pe cele fizice”   Dacă efectul psihic este covârşitor atunci cel fizic are o importanţă doar statistică. Stalin spunea,când moare un om este o tragedie dar când mor mai mulţi este doar o statistică.

Terorismul are rădăcini vechi în istorie practica sa fiind folosită pentru a descuraja acţiunile adversarului. În opinia mea este un act laş deoarece nu se ia în considerare posibilul număr de victime inocente, acesta este şi scopul principal. De la celebrii Asasini ai Persiei, la mujahedinii din Afganistan așa numiți luptători ai libertăţii, terorismul a fost unul local, regional.

În Europa perioada 1870-1914 este numită şi a doua Revoluţie Industrială, acum se petrece primul mare val de globalizare dar şi o integrare masivă a pieţei, o planetarizare a pieţei după expresia lui Michel Foucault.  În această perioadă se petrece un val nemaiîntânit în istoria europeană de anarhism social şi politic. De la mişcări sindicale în Anglia sau Statele Unite ale Americii  până la asasinatele politice care au zguduit Europa cum ar fi cel al lui Alexandru II în 1881 sau al lui Umberto I în 1900.

Marele jurist european Hugo Grotius spunea:”Cei care folosesc numai violenţa, în viitor vor folosi şi mai multă violenţă” Un act violent are repercursiuni la orice nivel, mă refer la violenţa între state, dacă se răspunde tot cu furie atunci se va ajunge la conflict. Există mai multe tipuri de conflict dar cel mai rău este un război „cald”.

Între terorişti și un anume stat războiul este ceva abstract greu de definit, teroriştii nu au un stat,un teritoriu, nu au graniţe.  De aceea în S.U.A. s-a născut sintagma de „ război global” în anul 2001.

    2. Statele Unite ale Americii după atacul terorist

După alegerile din anul 2000, după o lungă pauză republicanii vin la putere în Statele Unite ale Americii. Candidatul lor este George Walker Bush, fiul unui fost preşedinte, provenit dintr-o familie de frunte a Americii, o familie religioasă, conservatoare. Pe timpul mandatului său George Bush va apela în discursurile publice la divinitate, va realiza artificii oratorice cu citate din Biblie sau din Evanghelie. Imaginea aceasta va fi păstrată şi după tragedia din data de 11 septembrie. Imaginea unui preşedinte devotat lui Dumnezeu şi ţării sale, poate cel mai religios preşedinte din ultimii ani după Jimmy Carter.

Înainte de 11 septembrie, politica externă al lui George Bush este axată pe consolidarea relaţiilor cu marile puteri Rusia şi China.  După 11 septembrie S.U.A. vor avea o diplomaţie mai extinsă ,mai dispusă să colaboreze cu orice stat care îi va ajuta în purtarea războiului global împotriva terorismului. Scopul a fost o pură legitimizare a folosirii forţei, uzul de forţă nu putea fi unilateral.

Statele Unite nu s-a mai confruntat nciodată în istoria ei cu un astfel de eveniment.

Putem aminti de  rada Pearl Harbour, celebrul atac din data de 7 decembrie 1941, însă  a fost un atac asupra flotei americane din Pacific, cu scopul de a destabiliza hegemonia navală. De data aceasta, lumea este consternată. Superputerea lumii este atacată chiar pe teritoriul său.  Acest atac armat soldat cu o mulţime de victime a produs o mare emoţie internă. După atac toată lumea a aflat în cel mai rapid mod posibil despre tragedia americană, toţi am fost mişcaţi de moartea unor oameni nevinovaţi.

Cauzele sunt multiple şi s-au scris milioane de  pagini, de la teorii ale conspiraţiei  foarte atractive şi ciudate, până la pagini de studii ştiinţifice. Am să încerc puţin să analizez cauzele acestui eveniment apoi să vedem direcţia politicii externe americane.

Un mare politolog american Samuel P. Huntigton (1927-2008) a prezis o posibilă ciocnire a civilizaţiilor, ciocnirea dintre islam şi vest. De-a lungul istoriei au mai fost ciocniri ca cele din timpul cruciadelor încheiate cu victoria musulmanilor. Câteva argumente, împotriva lui Huntigton pe care am să le descriu aici sunt legate de spaţiu şi mediu societal.

Este greu să delimitezi cele două civilizaţii.  Nu putem spune, cu exactitate,  unde începe o zonă creştină sau europeană şi una islamică. Să nu uităm că în Europa trăiesc aproximativ 15-20 milioane de musulmani. Preponderenţa lor este prezentă în două mari ţări, Franţa şi Germania.

Şi în islam ca şi în creştinism există mai multe variante de ritualice.  Şiiţi şi sunniţi sunt două mari grupări care la rândul lor conţin mai multe grupări confesionale. Este greu de crezut că într-un timp scurt ele se vor uni ca să realizeze visul Al Qaeda, califatul arab.

Vestul după epoca Luminilor a fost impregant cu un puternic raţionalism.  Acest raţionalism putem spune cu accente de extremism a proclamat superioritatea culturii europene, dezvrăjită după Max Weber, care intră în contact cu tradiţionalismul islamic.  Starea de conflictualitate dintre o lume magică plină de superstiţii şi una raţională dar cu ambiţii mari poate fi periculoasă pentru lume. Mesianismul cultural european intră în conflict cu mesianismul mahomedan islamic. Această revoltă a Vestului a produs multe progrese dar şi un regres care este reprezentat de intoleranţa la ce este străin.

Lumea islamică nu mai este aceea lume, pură, fără păcat la rândul ei a devenit şi ea coruptă, venală. Cum am amintit mai sus să nu uităm că preşedintele George Herbert Bush a acordat sprijin  mujahedinilor celebrii luptărori ai libertăţii din Afganistan. Sprijinul a fost unul cu un scop pur politic descurajarea armatei sovietice de invazie, prin acte teroriste.

Un ultim argument care vine în sprijinul lui Huntington este revolta islamului împotriva Occidentului şi a globalizării.

Dorinţa pură a terorismului este aceea de a răspândi teamă,oroare şi violenţă. Câteva caracteristici ale actelor teroriste sunt:

• Violenţa terorismului are un scop politic;

• Condus de non-actori statali:

• Atinge non-combatanţii, panică, groază;

• Îşi atinge scopul,ţinta fiind fizică dar şi psihică.

Un act terorist este nu numai un act violent dar este şi unul plin de laşitate. „ Neavând forţa să mă măsor cu un stat, eu terorist, ucid bătrâni, copii şi femei ”. În unele cazuri  terorismul a fost acceptat. Cazul celebru este cel din 1946,când mişcarea evreiască Hagannah a  aruncat în aer hotelul King David din Ierusalim.Unii afirmă că statul Israel este născut din terorism, actul de la hotelul King David este lupta disperată pentru libertate.

După atacul terorist politica externă americană începe să  aibă un comportament mesianic, justificate de emoţia atacului dar şi de şocul şi mirarea neputinţei celui mai puternic stat al lumii. După 11 septembrie s-a schimbat percepţia răului. În anul 2002 Strategia Naţională de securitate crează celebra formula: axa răului.  Această axă a răului cuprinde acele state numite ticăloase (rogue states). În ele au fost cuprinse statele care sprijină terorismului,care adăpostesc terorişti ca Iran, Sudan, Siria, statul comunist Coreea de Nord dar și alte state potențiale sprijinitoare ale terorismului

Preşedintele Bush într-un discurs a spus: ”Sunteţi cu noi sau împotriva noastră?”

Un consilier pentru comunicare al lui Bush, de către unii acreditat cu sintagma de axă a răului a pus o întrebare şi a dat un răspuns care reflectă clar situaţia după 11 septembrie dar şi viitorul drum al politicii americane:’’Ce fac guvernele rele? Ucid iar cele bune trebuie să ucidă şi ele” O declaraţie ce a marcat cursul politicii americane. Ofensiva împotriva terorismului abia începea S.U.A. au fost atacate pe teritoriul lor, în baza Capitolului VII, articolul 51 al Chartei O.N.U. au drept la autopărare individuală dar şi colectivă. Filosoful politic american Michael Walzer a afirmat că un război trebuie întărit de drept, acest drept este de fapt securitatea colectivă, legitimarea O.N.U.  Scopul unui război de apărare trebuie să poarte şi caracteristicile războiului just. Jus in bello o sintagmă ce determină comportamentul statelor în război mai exact  principiul proporţionalităţii ce ne arată cum trebuie să acționeze un scop.  Acțiunea întreprinsă trebuie să corespundă cu scopul, iar scopul să corespundă cu împlinirea rezonabilă a scopului. Răspunsul trebuie să fie proporţional un exemplu simplu este dacă eu stat am călcat din greşeală cu un tanc pe teritoriul tău sau cu intenţie, tu nu trebuie să retaliezi masiv, făcând uz de forţa pe care nu o deţin. 

Războiul din Irak este poate cel mai contestat război de la începutul acestui secol, dar şi din istoria militară a lumii. S-a afirmat că statele aliate au răspuns cu duritate, fără dovezi clare dar având şi scopuri pur economice, bogăţia Irakului în petrol. Însă Statele Unite ale Americii şi aliaţii au făcut cel mai mare efort posibil pentru a-i separa pe combatanţi de non-combatanţi. Declaraţiile administraţiei americane au fost combătute de mulţi,ca fiind false, cu interese obscure, pline de cinism, istoria a demonstrat efortul american în reducerea pierderilor de vieți omenești.

Revenind la politica americană după atacul asupra World Trade Center preşedintele Bush şi discursurile sale pot fi o cheie de a identifica o direcţie anume.

După tragedie Bush într-un discurs dă un frumos citat din Evanghelie: ”Lumina străluceşte puternic în întuneric, iar întunericul nu va mai veni nicioadata”(Ioan 1:5).” Acest discurs este dătător de speranţă,plin de credinţă în misiunea S.U.A. de a distruge întunericul terorii în lume.

Chemarea la arme este justificată de Dumnezeu.  Este o temă a predestinării, poporul american trebuie să salveze lumea de la ignoranţă. Bush ca să nu pară un vehi cruciat sau mai rău un inchizitor într-un alt discurs afirmă că el respectă pluralismul religios şi îi respectă şi cei non-religioşi. Un discurs democratic impregnat cu un mesianism american. Astfel de discursuri nu sunt o surpriză, sau nu ar trebui să fie ,pentru mulţi. S.U.A. a fost umilită de nişte terorişti, poporul este îngrozit era  normal să reacţioneze în așa mod. Un discurs cu tentă religioasă înmoaie inimile tuturor adversarilor  Statelor Unite dar le îmbărbătează pe cele ale americanilor.

Providenţa este des întâlinită în astfel de discursuri. Noua politică pre-emptivă sau cea de autoapărarea anticipativă este numită doctrina Rumsfeld. Doctrina este în contradicţie cu valorile morale americane clasice, justificarea implementării sale este folosirea ei  doar în faţa unui atac iminent.

Direcţia după 2001 a politicii americane a fost și va fi o axată în  combaterea  oricărei forme de terorism. O politică curajoasă marcată de realism. Realismul spune că nu ar trebui să existe constrângeri morale pentru a lupta pentru supravieţuirea statului.  Pacifiştii cred că renunţarea la uzul forţei este morală şi demnă de urmat. Greu de analizat cine are acum dreptate dar respectând toate regulile logici un stat atacat trebuie să se apere, cum se apăra este o problemă ce ţine strict de teoria războiului just.

 3. O nouă pax americana?

Cea mai lungă perioadă de pace din istoria lumii este pax romana, când imperiul stăpânea aproape toată lumea cunoscută până atunci. În epoca contemporană, Războiul Rece a adus în discuţie două tipuri de pax, sovietica şi americana. Paradoxal această perioadă a fost cea mai liniştită pe care a cunoscut-o lumea după Războiul Crimeei.

Statele Unite ale Americii sunt de departe cea mai mare putere militară a istoriei. Este singurul stat care îşi poate proiecta puterea oriunde în lume şi la orice moment. Deşi ca performanţă de mobilizare Tsahal-ul israelian este operativ în 6 ore, gigantul militar al S.U.A.este mobilizat între 12-24 ore. S.U.A deţine flote navale în toate oceanele lumii. Controlează aproape toate strâmtorile importante, Bering, istmul Panama. Prin intermediul N.A.T.O.mai controlează şi Gibraltarul ,poarta către Europa. Puterea sa economică este greu de egalat iar prestigiul democraţiei sale depăseşte graniţele.

  Putem afirma că S.U.A. sunt o putere hegemonică şi imperială.  O asemenea putere poate impune un anumit ritm al politicii internaţionale, poate regulariza comportamenul inter-statal. Pentru a combate terorismul au apărut aşa numitele “coalitions of the willing”. De acum încolo statele pot acţiona de unele singure fără să mai fie oprite de vreun impediment, asigurându-şi legitimitate prin forţa dreptului internaţional cutumiar.

O victorie asupra terorismului este greu de crezut că se va întâmpla.Dar această cruciadă produce un climax de securitate nemaiîntâlnit de la căderea U.R.S.S.Terorismul trebuie limitat prin toate mijloacele. Hugo Grotius afirma: ”Războiul preventiv nu este niciodată just” Este o afirmaţie perfect concertată cu timpurile de atunci, acum războiul preventiv în opinia mea este perfect just. Dacă ai certe dovezi că vei fi atacat trebuie să reacţionezi pentru a nu provoca suferinţe poporului tău.Primul deziderat pe care trebuie să îl respecţi ca ales al poporului tău  este binele naţiunii mai presus de orice. Doctrina auto-apărării anticipative a fost bine gândită dar din păcate nu la fel de bine implementată.

     5. Încheiere

Data de 11 septembrie nu va fi uitată curând de lume.Datoria noastră de acum încolo este să încercăm să prevenim aceste tragedii  nu numai prin  măsuri ofensive dar şi de colaborare sau defensive.Colaborare cu lumea islamică şi nu numai o colaborare la nivel internaţional,dar şi  o reducere a principalilor factori ai terorismului cum ar fi sărăcia, foametea, războiul, anti-semitismul, xenofobia.

Un terorist nu ar trebui să înspăimânte atâtea milioane de oameni ci statele ar trebui sa  impună respect teroriştilor si să-i descurajeze.

Studiu realizat în urmă cu un deceniu…