Acest articol este o pledoarie ca viitorul ambasador al României să aibă reședința la Ierusalim, capitala de mii de ani a statului Israel.

Nominalizarea unei persoane pentru postul de ambasador este o decizie care trebuie luată cu multă cumpănire și cu un calcul bine pus la punct. Ambasadorul unui stat în alt stat trebuie să fie un om bine pregătit din punct de vedere al culturii acelui stat, cutumele diplomatice se învață din mers dar cultura și istoria prin ani de muncă.

Nominalizarea unui viitor ambasador al României în statul Israel trebuie să fie una care să poată gestiona noua dimensiune istorică a Israelului, un stat cu Ierusalimul drept capitală. Noul ambasador trebuie să fie un om care să înțeleagă foarte bine ambele realități dar și politica internațională, și cel  mai important un om care să simtă fenomenele istorice și un om care să nu aibă interese mici și obscure.

Trebuie să subliniez că viitorul  ambasador al  României în Israel, trebuie să fie  primul ambasador al României care va începe negocierile pentru a muta reședința ambasadei la Ierusalim.  

Persoana care va ajunge în această poziție trebuie să fie un om care să gândească pentru țara sa dar și pentru Israel, trebuie să fie un om care a cunoscut bine ambele culturi și un om care să aibă o mare credință în unitatea celor două popoare. Dumnezeu îl va binecuvânt pe viitorul ambasador cu o misiune istorică, cine va fi aceea persoană doar Stăpânul Lumii știe, cum El știe când ne vom vedea toți în Valea lui Iosafat.

De ce ambasador al Ierusalim și nu la Tel Aviv? Pentru că marele prieten al poporului israelian, Donald J. Trump, împreună cu liderii celui mai puternic stat din lume au recunoscut acest lucru istoric. Profunda relație a României cu Israelul reclamă ca viitorul  ambasador al României sa fie la Ierusalim,  singura capitală a statului Israel, o capitală istorică și cu o aură unică printre orașele lumii. Înțeleg că suntem în Uniunea Europeană și alte state au alte opinii, dar noi trebuie să începem să demarăm acest proiect și prin diplomație și tact să putem îndeplini acest deziderat- Ambasador al României în Statul Israel cu reședința la Ierusalim.

Sper ca Dumnezeu sa aibă grijă de ambele popoare și să hotărască cum va considera El. Prin mila Sa sunt convins ca va dărui ambelor popoare un om care va putea sublinia această nouă dimensiune istorică și va îndeplini acest deziderat.

Yerushalayim- toate drumurile Țării Sfinte merg spre tine…


Descoperă mai multe la Alexandru Cristian

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *