Eu te privesc pe tine

Nu ne mai găsim

Nu mai putem să ne vedem

Un infinit vom aștepta

În vis să ne revedem.

Caută-mă ca și cum

Ar fi ultimul lucru

Pe care îl vei face

Pe acest pământ, acum

Hai să privim liniștea…

Aceea liniște fără de care

Nu mai putem trăi, vorbi, simți

Aceea liniște plină de perfecțiune

Care ne ține atât de aproape, mare

Este dragostea ce a fost și a rămas

Doar a noastră…

Articolul Caută-mă apare prima dată în Alexandru Cristian.

Macondo…amintirea unui secol ce a depăşit istoria. Familia Buendía priveşte calm istoria şi evenimentele acesteia. Patriarhul lasă pana jos, a plecat şi nu va mai scrie niciodată. După un veac de singurătate vine toamna patriarhului care se sfârseşte cu ultime frunze călcate în picioare de aer.

Gabriel García Marquez este cel mai important scriitor de limbă spaniolă. Forţa scrisului său a influenţat generaţii. Marile sale romane sunt citite ca o Biblie sau ca Aventurile iscusitului hidalgo Don Quijote. Un veac de singurătate, Toamna Patriarhului, Dragoste în vremea holerei, Generalul în labirintului său, Povestea târfelor mele triste, Vijelia, Ochi de câine albstru sunt scrieri care nu vor pieri decât odată cu planeta aceasta. García Marquez a scris cu o pasiune mitică. Prin toate scrierile sale se simte parfumul gândurilor sale şi efluviile sentimentelor; dragoste, patimă, ură, trădare, inocenţă, desfrânare, absurd, paradisiac, grotesc, burlesc, ignar, gregar, unic, legendar. Toate aceste trăsături dau operei lui Marquez atributul de operă meta-temporală, operă ce este deasupra timpului.

Paradisul uitat al memoriei scriitorului s-a împletit cu personajele sale. Dacă toate îşi uită timpul, García Marquez şi-a uitat propriul său timp şi s-a scufundat în abisul nimicului. De acolo nimeni nu te poate răni sau te poate schimba. Căci nimicul este suprem deorece oamenii nu-l cunosc. Iar ceea ce nu cunosc oamenii nu poate fi alterat de prezenţa lor.

Patriarhul literelor a trăit departe de Aracataca, o terasă ce scălda în apele Caraibelor. Purtat cu gândurile sale către plajele somptuoase, arborii sculptaţi ce coboară din cer, apa limpede, patriarhul s-a aşezat pe banca lumii şi a scris despre micimea condiţiei umane. Dragostea este cea care ne salvează din această uitare de sine, din amorţirea sentimentelor şi paralizia sufletului. Pentru patriarh sufletul este ceva mitic, sacru. Nu te poţi juca cu el. Sufletul cald, plin de viaţă este cutremurat de valuri gigantice de frică de grotesc, necunoscut şi păcat. Omul lui Marquez este un conchistador ce a uitat rolul său, iubirea.

Cu privirea caldă privind către ţara cafelei, patriarhul zâmbeşte pierdut către un tărâm al uitării, violenţei şi fricii. Nu aşa trebuie să arate ţara sau lumea sa. O lume în care toţi se înţeleg şi se cunosc. Acuzat că  a pactizat cu o periculoasă utopie, patriarhul mărturiseşte că adevărul nu-l deţinem noi şi că orice utopie nu trebuie falsificată pentru că devine o distopie. Distopia roşie l-a mâhnit pe patriarh, dar ideile înălţătoare i-au dat aripi gândului său.

Frica de a vorbi a patriarhului s-a transformat în plăcerea de a scrie. Vorbele au devenit cuvinte, ideile fraze, frazele cărţi. Marquez a visat o lume în care sufletul a condus de la esenţializarea lumii.

         Trist, ultimul patriarh al literelor latinoamericane se ridică de la masa de scris şi priveşte spre briza caraibiană. Şoaptele apei îi spun că lumea în care va pleca este mai bună. Se lasă uşor pe scaunul de rafie şi priveşte soarele Caraibelor care se învăluie în aur Macondo…

Casa familiei García Marquez din Aracataca

Articolul Gabriel García Marquez – plecarea din Macondo apare prima dată în Alexandru Cristian.

Am citit pe nerăsuflate cartea lui Constantin-Iulian Tănașcu, jurist, doctor în management, antreprenor social, Bellu – Povestea unei familii și a necropolei unei națiuni. O carte scrisă clar, limpede cu epitete și metafore bine alese. O carte care descrie povestea familie Bellu, o familie despre care autorul afirmă că a fost ca o  punte nevăzută  între Bizanț apus și Europa modernă, o familie ce a rămas în istoria poporului român.

Originară din legendara Pella, familia Bellio, Nicolae Iorga afirma că este de fapt Bellios, a fost o familie implicată în viața economică și culturală a românilor. Baroni ai Imperiului Habsburgic, pasionați de artă, frumos și de viață mondenă, familia nu a fost ocolită de controverse și scandaluri, admirabil descrise de Constantin-Iulian Tănașcu.

Ce m-a impresionat la această carte este descrierea atât de plină de viață a membrilor familiei Bellu, Ștefan „Bibicu” Bellu, Dimitrie Bellu, Barbu Bellu și alte personaje pe care autorul le aduce la viață cu un real talent literar. Prima parte a cărții mi s-a părut o frescă a vremurilor în care a trăit familia Bellu, aș putea afirma că este  un roman istoric cu iz biografic extrem de penetrant în contemporaneitate.

Cu umor și cu finețe literară autorul inserează pasaje solemne și amuzante despre această familie renumită a istoriei, o familie cu lumini și umbre, o familie în care dragostea, trădarea, minciuna, mândria, înțelepciunea, spiritul aventurier, noblețea s-au împletit de-a lungul vremii.

    Însă peste toate PASIUNEA  a condus această familie, o pasiune în tot ceea ce a întreprins.  Sentiment care răzbate din paginile acestei cărți.

În a doua parte a cărții descoperim o istorie bine documentată a Necropolei Naționale- Cimitirul Șerban Vodă, cunoscut în popor ca Cimitirul Bellu. Prima mențiune a terenului apare în anul 1701, iar primul indiciu al viitorului loc de înhumare a marilor personalități este menționat în studiul Istoria fondării Bucureștiului scris de maiorul Dimitrie Papazoglu, terenul de la Podul Beilicului.

Din carte am aflat că terenul a fost cumpărat de Alexandru Bellu, ulterior moștenit de mult mai cunoscutul baron Barbu Bellu, terenul  a fost achiziționat de la mitropolitul Neofit. Terenul a fost o perioadă în administrația Mitropoliei Țării Românești.

Nașterea cimitirului a fost impulsionată de noile regulamente privind organizarea cimitirelor și înhumărilor în spațiul românesc. Primul care a concesionat un loc de veci a fost primarul de la aceea vreme Constantin Alexandru Rosetti, urmat în scurt timp de scriitorul și revoluționarul Cezar Bolliac.

Constantin-Iulian Tănașcu un pasionat de istorie, și-a  sacrificat ore din viață pentru aducerea la lumină a multor povești din Panteonul Național- Cimitirul Șerban Vodă. A coordonat digitalizarea turismului din România, a Metroului Bucureștean dar și digitalizarea Necropolei Șerban Vodă.

În ultima parte a cărții autorul descrie în mod erudit arta funerară din Cimitirul Șerban Vodă, influențele acesteia și evoluția artei funerare. Descrie cu exemple din istorie ce înseamnă obiectele de artă funerară și relevanța acestora în Ghidul Vizual al Eternității, cum a denumit Constantin-Iulian Tănașcu această artă.

            Pentru Constantin-Iulian Tănașcu cimitirul devine astfel un spațiu liminal-între viață și moarte, între uitare și memorie, între trecut și prezent- o veritabilă hartă a spiritului unei comunități, a felului în care aceasta a învățat să se raporteze la propria istorie și propriu sfârșit.

Alături de Gheorghe Bezviconi, Paul Filip,  Damian Anfile, Cristiana Trică, Florica Jianu, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul dar și alți cercetători, Constantin- Iulian Tănașcu devine un demn istoric al Panteonului Național Șerban Vodă.

Cartea  Bellu – Povestea unei familii și a necropolei unei națiuni este o carte scrisă cu pasiunea unui cercetător și cu savoarea unui iubitor de artă, cultură și istorie.

Mai jos câteva crâmpeie din activitatea lui Constantin-Iulian Tănașcu – aducerea istoriei în prezent

Articolul Bellu – poveste despre viață, moarte și timp- Constantin- Iulian Tănașcu apare prima dată în Alexandru Cristian.

                Nașterea provoacă moarte. Din moarte se naște viața. Spaima cea mai mare a omului este sfârșitul vieții. O viață pe care o trăim și raționăm cu posibilitățile restrânse ale conștiinței noastre. Ce este dincolo de această viață ? Un răspuns care a bântuit lumea din Antichitatea timpurie până în prezent. Vom putea oare învinge moartea ? Progresul științific și evoluția tehnologică ne vor ajuta să devenim nemuritori ?  sau ne vor dizolva orice speranță de nemurire ?

 Moartea poate fi învinsă ? Câteva aspecte despre progresul științific

             Noul avans științific ne-a adus în situația de a spera la imortalitate. Știința a evoluat foarte mult în ultimii 20 de ani. Schimbarea de paradigmă este apariția spațiului informațional și a digitalului în viața noastră. Miliarde de rețele informaționale sunt o complexitate a umanității în prezent. Știința medicală a avansat spectaculos în ultimii 50 de ani. De la medicina empirică la medicina bazată pe cunoaștere. Dezvoltarea  științei geneticii este o realizare epocală cu un impact imponderabil  asupra viitorului civilizației noastre.

             Biotehnologia este un nou concept care subordonează știința cercetării medicale. Scopul biotehnologiei este optimizarea tehnologiei pentru îmbunătățirea vieții noastre, pe scurt cum poate  tehnologia să ne  crească calitatea vieții.  În prezent biotehnologia luptă pentru prelungirea indefinită a vieții și a bătrâneții.

             Viitorul medicinei este bazat pe legătura intimă între tehnologia de ultim vârf și cunoașterea deplină a corpului uman. Bertrand Russel spunea că studiul științific al corpului uman și al bolilor acestuia a trebuit să lupte  cu o multitudine de superstiții, din timpuri pre-moderne până în prezent.

             Apariția bioprocesoarelor, descoperirea celulelor stem, clonarea terapeutică, organele bioartificiale, replicarea ADN-ului, telomeraza  sunt câteva descoperiri ce vor avea un impact covârșitor în viitorul omenirii.

               Bioprocesoarele viitorului medical  vor înlocui rețele neuronale și vor putea vindeca boli ireversibile cum ar fi maladia Alzheimer sau maladia Parkinson.  Rețelele  bioneuronale aflate  în afara creierului vor putea vindeca conștiința sau vor putea ameliora capacitatea cognitivă. Demența cerebrovasculară va putea fi o amintire.

              Celulele stem vor regenera organe și țesuturi întregi. Celulele stem sunt celule primordiale ce stau la baza întregului organism celular uman.

              Clonarea terapeutică va putea vindeca de cancer milioane de oameni. Celulele stem nediferențiate, blastocit, vor da naștere unor organe asemănătoare. Această tehnică este mai avansată decât grefarea de organe deoarece se evită fenomenul respingerii organului nou introdus în  corpul  uman,  efectul de reject al organului sau refuzarea grefei. Cazuri întâlnite la transplanturile hepato-pancreatice.

                    Organele bioartificiale vor fi obținute din materiale biocompatibile și noi compuși industriali. Tehnologia de ultim vârf a creat în prezent prima inimă artificială, CARMAT. Profesorul Alain Carpentier, unul dintre cei mai mari chirurgi cardio-toracici din istorie, împreună cu Agenția Europeană Aero-Spațială a creat prima bioproteză cardiacă completă, necesară pentru tratarea insuficienției bi-ventriculare ireversibile. Replicarea ADN-ul ne va putea da câteva direcții despre viitorul controlării mecanismelor îmbătrânirii dar și al morții. Telomeraza este un proces care poate împiedica îmbătrânirea dar este și un proces care poate provoca crearea de celule canceroase.   O altă importantă descoperire în domeniul medical este chirurgia moleculară cu ajutorul laser-ilor. Odată cu avansul tehnologiei au apărut noi științe.

                    Genomica este știința care însumează totalitatea informațiilor despre mecanismele eredității. Proteomica este știința care studiază funcționarea proteinelor, componente fundamentale ale proceselor metabolice din celule. Glicomica este studiul genetic, fizilogic, dar și patologic al zaharurilor din organism. Metabolomica este știința care descrie procesele celulare și componența chimică a celulei. Interactomica este o știință de graniță, între biologie și informatică, care aprofundează tipurile de interacțiuni dintre proteine și molecule și descrie sistemul de viață celular.

                     Așadar ridicăm o primă întrebare, nemurirea poate fi învinsă ? Și dacă da atunci cum dar și de ce trebuie să fie învinsă.

 

Apoptoza și telomeraza- nemurirea din noi

                     Moartea este programtă. Omul s-a născut muritor. În Geneză ni se vorbește despre păcatul primordial care ne-a adus moartea. Studiile științifice de-a lungul timpului au arătat că omul este muritor.

                    Apoptoza este moartea celulară programată. Ce înseamnă apoptoza ? Provine din cuvintele elenei vechi apo-departe, ptosis-cădere, distrugere. Apoptosis înseamnă căderea unui lucru departe de înțelegerea noastră, spre exemplu căderea frunzelor sau moartea ființelor.  Fazele apoptozei sunt inducția, excuția, degradarea și fagocitoza.    În fiecare fază celula este programată să adopte un mecanism lent dar sigur de încetinire a proceselor de coagulare a  proteinelor, degradare și în final moarte.  Trebuie să diferențiem apoptoza de necroza celulară. Necroza  este o moarte celulară violentă datorată unor patologii.

                    Apoptoza ne aduce moartea. Controlul apoptozei înseamnă controlul asupra îmbătrânirii și asupra morții. Cine controlează apoptoza controlează moartea. Va putea oare vi fi controlată ? O descoperire științifică nouă ne spune că putem spera să oprim acest fenomen.

                   Telomeraza este un proces care ne poate aduce tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Telomerii sunt capete ale cromozomilor umani. Acești telomeri sunt un ceas molecular care cronometrează replicarea ADNU-ului de a lungul existenței noastre. După ce s-a atins un număr maxim de diviziuni telomerii se scurtează până ce ajung la la limita cromozomială. După această limită cromozomul se degradează și produce fenomenul îmbătrânirii și morții ireversibile. Telomeraza poate repara telomerii după fiecare diviziune. Telomeraza este o enzimă care are rol regenerativ. După formarea completă a corpului uman, ne referim aici la perioada intra-uterină, telomeraza este inhibată în  celulele  somatice.

                     Putem avea parte de nemurire folosind celulele din corpul nostru ? Dacă apoptoza nu ar avea loc mucoasa intestinului subțire ar avea 32 km, măduva osoasă 3 tone  de țesut hematopoietic și pielea s-ar îngroșa de 1000 de ori. Fiziologic vorbind omul nu ar putea supraviețui.

                        Dacă telomeraza ar fi indusă celulele s-ar replica indefinite dar ar da naștere unor noi celule. Noile celule sunt celule canceroase. Aproximativ 95% din celulele neoplazice au telomeraze active.  Am fi condamnați la o nemurire malignă.

                     Apoptoza și telomeraza sunt în corpul nostru dar  un control exact al acestora ne-ar provoca mai mult rău decât bine. Până la noi descoperiri în medicină ne rămâne consolarea că nemurirea se află în noi dar că nu avem acces la ea. Partea spirituală este nemurirea omului nu cea materială atinsă de procese degenerative.

        Pași către nemurire- celule stem și telocite

                  Celulele stem sunt celule primordiale. Rolul lor în vindecare este constestat de către mulți cercetători. Academcianul Laurențiu Mircea Popescu contestă rolul acestora,  acesta consideră că singure celulele stem nu au vindecat niciun organ.  Tot acesta susține că în tandem cu telocitele celulele stem pot regenera organe suferinde.

                    Cei care sprijină celulele stem spun că acestea se pot recolta la naștere, celulele stem embrionare, și pot fi păstrare în viitor pentru a trata patologii diverse în viitoarea existență a noului născut.

                      Telocitele sunt celule descoperite de cercetătorul român Laurențiu Mircea Popescu. Cuvântul telocite provine din greaca veche și înseamnă capătul celulei, telos-capăt și kytos-celulă. Telocitele mai sunt numite și celule Popescu sau celule interstițiale de tip Cajal. Telocitul este o celulă mică cu niște extremități extrem de lungi, denumite telopode. Aceste celule se  aseamănă cu neuronii, de aceea au fost numite celule interstițiale tip Cajal, după numele marelui neurolog spaniol Santiago Ramon y Cajal. Telocitele se găsesc în inimă, plămân, uter dar și în alte organe. Singurul organ în care nu se găsesc este creierul.

                Cercetătorul român a demonstrat că telocitele pot reface inima după un infarct. În anul 2012 a avut loc în China primul implant de telocite după infarct. Acesta este un prim pas spre regenerarea unor organe vitale, spun optimiștii cercetătorii chinezi. Telocitele ghidează celulele stem spre zona afectată, un tandem specific denumit telo-stem celule.  Acest tandem poate regenera inima după un infarct, plămânul după o embolie sau un edem. După cum am mai afirmat telocitele se găsesc în țesutul interstițial al multor organe. Fără ghidarea telocitelor celulele stem nu au nici un impact terapeutic, afirmă cercetătorul român.

                S-a demonstrat că celulele stem nu au capacitatea de a se răspândi și forma noi celule stem în organism. Ele acționează doar unde sunt implantate. Ba mai mult, Laurențiu Mircea Popescu acuză că  promovarea celulelor stem este o afacere extrem de profitabilă și că nimic nu este benefic de pe urma acestora.

              Toate aceste descoperirii au darul de a ne îmbunătăți viața. Sunt considerate pași spre nemurire dar nu atingerea ei. Oare omul va putea atinge acest vis ? Sau viața este un coșmar iar moartea singura certitudine a trezirii ? Lumea se hrănește cu morții ei care se reîntorc la ea spune Friedrich Cramer.

               Tot Bertrand Russel afirma că de-a lungul timpului studiul științific al medicinei a fost descurajat. Din frică, teamă sau superstiție. Poate un pic din toate, totuși medicina a avansat pe culmi nemaivăzute.

 Construirea unei societăți a nemuririi

                    Ce este îmbătrânirea? Dar moartea?  Fără trecerea timpului nu ne-am putea imagina niciun proces. Prima lege a naturii ce încearcă să descrie aceste procese este legea entropiei. Conform acesteia entropia crește implacabil până se ajunge la moartea termică a Universului.  Ne naștem cu procesul îmbătrânirii care ne afectează existența noastră. Genomul însuși, informația ADN, nu îmbătrânește , căci astfel părinții bătrâni ar avea copii vârstnici, susține Friedrich Cramer. Conform geneticii îmbătrânirea este preprogramată genetică. Îmbătrânirea este un proces epigenetic. Procesele epigenetice sunt acelea care se bazează pe o nouă informație în cursul diferențierii.[12] Să fie apoptoza, scurtarea telomerilor sau alte procese complexe care provoacă îmbătrânirea…?  Cert este că îmbătrânirea este un proces complex greu de explicat iar că moartea este confirmarea încheierii acestui proces. Moartea este o catastrofă macroscopică provocată de o perturbare microscopică, o definiție superbă a lui Cramer despre moarte.

                    Cercetători din toată lumea s-au unit în jurul unor cercuri academice, au fondat reviste, fundații pentru a învinge acest proces ireversibil.  S-a fondat o nouă știință, știința nemuririi sau athanatologia, cum am denumit-o.

                   Noile științe care sunt grupate în acestă mare direcție științifică sunt; psihologia cognitivă, criobiologia, biologia telomerilor, neuroștiința computațională, nanotehnologia moleculară, ingineria genetică, chirurgia moleculară, chirurgia genetică.

                    Pentru a opri moartea din evoluța ei Robert Ettinger a fondat Societatea de Criogenie în anul 1967 apoi în anul 1976 Institutul de Crionică. Conducător  al Societății de Nemurire Ettinger este un pioner în această știință.  Crionica  este definită ca o știință care utilizează știința temperaturilor extrem de scăzute pentru a păstra și restaura viața umană.

                    Prin înghețare vasele sunt distruse, de aceea s-a inventat procesul de vitrificare adică scăderea  temperaturii prin procedee complexe astfel încât vasele sângelui nu sunt înghețate ci sunt transformare într-o peliculă subțire ce are o mișcare imperceptibilă. Criticii crionicii spun că oameniisupuși acestui experiment, de bună voie,  nu sunt  declarați morți din punct de vedere clinic. Criogenia a început în ultimii ani să aibă mulți adepți, în prezent peste 100 de animale și oameni își dorm somnul de veci în cimitirele de gheață.

                     Criogenia se explică prin faptul că trupul este conservat pentru viitor când o tehnologie îl va putea readuce la viață și îl va putea face nemuritor. Până atunci acești oameni își dorm somnul de veci la temperaturi extreme, iar familiile lor plătesc o  viitoare nemurire.

                    Un pioner al științei nemuririi Ray Kurzweill crede că în mai puțin de 20 de ani în corpul nostru vom avea nano-celule inteligente care ne vor putea detecta din timp orice suferință și ne vor putea prelungi viața până aproape de nemurire.

       Societatea trans-umană sau Ierusalimul digital

                 Ce înseamnă societeatea trans-umană ? Este o societate în care omul și mașina sunt uniți de aceleași dorințe și gânduri. Tandemul om-mașină creează o supra-conștiință colectivă ce dă naștere la o superființă, astfel omul este îndemnat să renunțe la individualitate.

                  Inițiativa 2045 este un proiect ce are ca cop primordial transformarea omului în jurul anului 2045.  Sopurile secundare sunt apariția unor noi forme de transport, o nouă sursă de energie,  dezvoltarea unor orașe eco ce au o climă contralabilp,  găsirea de noi tehnologii de a ajunge în spațiu dar și prevenirea îmbătrânirii  și eradicarea morții.

                   În cadrul acestei Inițiative un loc important îl are proiectul Avatar. Acesta presupune apariția unui trans-om, neo-om. Cu ajutorul unor tehnologii avansate, conștiința și personalitatea unui om vor fi transferate unui operator non-biologic pentru a prelungi durata de viață. Nemurirea cibernetică înseamnă că omul va trăi într-un computer având o conștiință virtuală, acest lucru se va întâmpla după moartea acestuia, un Ierusalim digital. Trans-omul va avea un corp artificial umanoid ce va fi condus de o interfață creată de o conexiune dintre un creier și un calculator, un sistem de susținere al vieții veșnice.

                 Acest Ierusalim digital poate fi un pericol pentru că umanitatea din noi se transformă. Omul va fi o mașină condusă de alte mașini sau poate va fi o mașină închisă veșnic în carcasa tehnologiei blestemându-și ideea nemuririi. Poate aceasta este cheia nemuririi…mântuirea prin tehnologie sau Apocalipsa unui viitor etern.

Epilog scurt- Particula M

            Athanatologia este știința nemuririi o știință care își dorește  ca ființa umană să atingă viața veșnică. Mulți pioneri ai acestei științe au murit. Până la atingerea acesteia moartea va secera în continuare. Pentru că toți suntemn datori cu o moarte, spune marele poet Mihai Eminescu,   această societate a nemuririi nu va putea fi posibilă în viața noastră sau în existența acestei planete, pentru că tot ce se naște pe Terra are sămânța morții. Particula M este cea care ne unește.

Moartea este singurul element comun tuturor vietăților pe acest pământ.

Articolul Spre o societate a nemuririi apare prima dată în Alexandru Cristian.

În anul 1844 apare în „Curierul românesc” balada mitologică Zburătorul, baladă compusă de marele poet, profesor, editor, întemeietor de școli, inițiator al mișcării teatrale în limba română Ion Heliade Rădulescu ( 1802-1872).  În opinia marelui critic literar George Călinescu, Zburătorul semnifică o criză erotică adolescentină, un fior ce se naște în sufletul tinerelor fete. Acest episod a încercat să fie explicat de către creativul popor român prin mitul fulgerului care vine în noapte și răpește fecioria unei fete, fulger care este asemuit cu o ființă mitologică, un Hyperion, un tată al soarelui și al lunii.

Mitul Zburătorului a mai fost abordat în literatura noastră de către Mihai Eminescu ( 1850-1889) în poemul  Călin ( file din poveste). Mitul eminescian este unul romantic plin de viziuni onirice. O altă abordare a acestui mit este chiar poemul Luceafărul, un poem romantic, mitologic cu puternice nuanțe mistico-filosofice. Alți scriitori români care au interpretat în opera lor acest mit sunt Vasile Alecsandri și  Cezar Bolliac.

Considerat o plăsmuire a poporului român acest mit a fascinat generații de scriitori români. Afirmarea puternică  a acestui mit în literatură a fost perioada de formare a conștiinței naționale și de întemeiere a unui stat unitar român. Literatura pașoptistă a subliniat în creațiile sale importanța mitologiei în literatura română.

Am încercat să reinterpretez acest mit, în măsura în care s-a putut, într-o manieră clasică cu nuanțe moderne. Poemul Zburătorul se axează pe un duel metafizic al omului, pe o dorință absurdă a omului de a stăpâni frica de moarte. Certitudinea cea mai mare este efemeritatea vieții noastre. Zburătorul creat este o plăsmuire a fugii omului de acest final, o idee despre neacceptarea omului a poruncilor divine.  Revolta împotriva lui Dumnezeu nu poate duce la nimic bun omenirii, ura față de condiția noastră devine adeseori un blestem greu de suportat.

Zburătorul – Audiobook

Articolul Zburătorul – Audiobook apare prima dată în Alexandru Cristian.